Aproximativ 200 de poliţişti asigură liniştea publică la Paştele Catolic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii, la datorie de sărbătorile catolice FOTO Adevărul
Poliţiştii, la datorie de sărbătorile catolice FOTO Adevărul

Poliţiştii călărăşeni vor fi la datorie în acest sfârşit de săptămână pentru ca Paştele Catolic să fie sărbătorit în siguranţă, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

Aproximativ 200 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi respectarea măsurilor de sănătate publică.

Efectivele de poliţie planificate în serviciu vor desfăşura activităţi pe două paliere: unul este cel de prevenire şi descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale şi de impunere fermă a legii.  Cei aproximativ 200 de poliţişti vor acţiona cu aproximativ 80 de autospeciale.  Cei mai mulţi dintre oamenii legii aflaţi la datorie în această perioadă, 180, sunt din structurile de ordine publică, iar 20 sunt poliţişti de la rutieră. 

Alături de aceştia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv şi poliţişti de la alte structuri - transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave şi vor beneficia de informaţii în timp real cu privire la fluenţa traficului, în urma colaborării cu colegii de la Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.

Interdicţii de circulaţie

Reamintim că în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22.00-05.00, iar în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-05.00.

Totodată, în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.

De la aceste reguli există excepţii justificate, iar, în toate localităţile, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 3 aprilie - 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00-02.00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

Vă mai recomandăm şi:

Experţii sunt categorici. De ce masca rămâne obligatorie şi pentru vaccinaţi

Drama vieţii lui Nelu Ploieşteanu: Este cel mai frumos cavou din tot cimitirul VIDEO

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite