Şase bărbaţi, reţinuţi de poliţişti pentru înşelăciune cu motorină furată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti FOTO Shutterstock
Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti FOTO Shutterstock

Şase persoane, bănuite de săvârşirea a patru infracţiuni de înşelăciune şi a unei tentative la înşelăciune, au fost reţinute de poliţiştii călărăşeni.

La data de 29 septembrie, oamenii legii au efectuat 10 percheziţii domiciliare în Dragalina, Dor-Mărunt şi municipiul Călăraşi la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada februarie – martie, suspecţii ar fi postat pe internet anunţuri cu privire la comercializarea de motorină, sustrasă din utilaje agricole, la preţuri avantajoase.  Tranzacţiile au avut loc pe raza comunei Dragalina, unde victimele au fost prejudiciate cu 25.450 de lei, sumă achitată pe 7.740 de litri de amestec de substanţe cu miros şi culoare specifică motorinei.

Şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani sunt cercetaţi pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de înşelăciune şi a unei infracţiuni de tentativă la înşelăciune.

Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Activităţile s-au desfăşurat în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi  şi cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale. 

Pentru reducerea riscului de victimizare şi prevenirea înşelăciunilor, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu devină părţi ale unor tranzacţii care le trezesc suspiciuni şi să achiziţioneze combustibil de la staţiile autorizate!

Vă mai recomandăm şi:

Pentru ce categorii de persoane revin restricţiile în Bucureşti. Explozie de cazuri noi în Capitală

Cum au ajuns britanicii la mâna şoferilor români de camioane. „Înainte ne tratau ca pe sclavi, acum se roagă de noi”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite