Călăraşi: Cristina Gheorghe, medaliată cu aur la română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A obţinut aurul pe ţară la limba română, iar în toţi anii de studiu a luat numai premiul I.

Tânăra, studentă în anul I la Facultatea Ovidius din Constanţa, mărturiseşte că îi place să înveţe, dar şi să se distreze. În ciuda faptului că învaţă foarte bine şi îi place foarte mult matematica, tânăra a reuşit să aibă performanţe impresionante la limba română şi a fost premiată cu aur la Concursul Naţional de Evaluare în Educaţie.

„Nu ştiu cum se face, dar, deşi ador matematica, am avut rezultate mai bune la limba română“, spune, zâmbind, Cristina Gheorghe. Deşi nu a făcut nici măcar o oră de meditaţie, tânăra a reuşit să ia 9,10 la bacalaureat, fiind printre primii elevi din judeţ. „Mi-a plăcut să învăţ singură, dar şi să mă distrez. Nu a fost o corvoadă pentru că-mi doresc foarte mult să devin cineva“, spune aceasta.

Admisă la două facultăţi

Tânăra a reuşit să fie admisă la două facultăţi pe locurile finanţate de la buget şi a avut de ales între Universitatea Bucureşti „Administraţie şi Afaceri“ şi Universitatea Ovidius din Constanţa la „Contabilitate şi informatică de gestiune“ şi a rămas la ultima. „După terminarea facultăţii îmi doresc să fac masteratul la Bucureşti pentru că acolo voi putea să beneficiez de studii mai bune“, e de părere Cristina.

Două variante

Cristina  îşi doreşte după terminarea facultăţii să devină educatoare sau economistă. „Mi-ar plăcea să lucrez cu copiii într-o grădiniţă şi dacă pot aş vrea să lucrez şi ca economistă“, spune zâmbind tânăra.

Numai premiul I


În toţi anii de studiu tânăra a reuşit numeroase performanţe şi nu a existat măcar un an de zile în care să nu ia premiul I. A participat la proiecte în şcoala generală care i-au deschis multe oportunităţi, dar şi care i-au dat ocazia să cunoască şi altfel de oameni. A participat în fiecare an la olimpiade şi competiţii şcolare printre care Cangurul la matematică şi la română la olimpiade.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite