VIDEO Buzău: Filmate în timp ce deschideau maşinile cu o şurubelniţă şi furau tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii care se ocupă de furturi din auto au organizat o acţiune pentru prinderea celor care sparg maşini. Cu această ocazie au prins în flagrant două femei care au deschis un autoturism şi au furat din el tot ce le-a picat în mână.

Cele două femei de 45, respectiv 22 de ani s-au oprit într-o parcare, au studiat maşinile şi ce aveau pe banchete.

Au găsit o Dacie în care era o geantă, s-au asigurat că nu le vede nimeni şi cu ajutorul unei şurubelniţe, în numai câteva secunde au deschis portiera.

Au furat parfumuri, două bidoane cu benzină şi alte bunuri şi au încercat să plece. Au fost însă prinse de poliţiştii care le pândiseră şi văzuseră cum au acţionat.

Celor două le-au fost întocmite dosare penale şi au fost reţinute de poliţişti.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite