VIDEO Început de an şcolar cu discursuri şi proteste. Dascălii au purtat ecusoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Clopoţelul i-a rechemat astăzi pe copii în sălile de clasă. Încă de la prima oră a dimineţii, elevii, frumos îmbrăcaţi, unii cu buchete de flori în mână, s-au strâns în curţile unităţilor de învăţământ şi au participat la festivitatea de deschidere a noului an şcolar. Anul acesta, dascălii din Buzău au purtat ecusoane inscripţionate cu “Protest”, nemulţumiţi de salariile mici din educaţie.

Elevii şi preşcolarii au reînceput cursurile, astăzi , după o vacantă de vară de aproape trei luni. Cei mai emoţionaţi au fost elevii din clasele primare, care abia au aşteptat să răsfoiască noile manuale. La Buzău, de la festivitătile de deschidere a noului an şcolar n-au lipsit autoritătile locale, la fel de emoţionaţi şi ei. 

Ca la fiecare debut de an şcolar, toţi cei prezenţi au primit binecuvântarea preotului. La Buzău, la festivităţile de deschidere a anului  şcolar au fost prezente şi autorităţile locale. La Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Buzău, printre invitaţi, s-au remarcat primarul Constantin Toma şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Debutul anul şcolar a început sub auspiciul protestelor.  Profesorii din Buzău au avut ecusoane inscripţionate cu “Protest”, nemulţumiţi de salariile din sistemul de învăţământ şi de cuantumul mic al creşterii veniturilor pentru anul viitor. 

Conducerea inspectoratului şcolar susţine că infrastructura pentru anul 2017-2018 este decentă şi că toate şcolile din judeţ au fost igienizate. Mare parte dintre unităţile de învăţământ au obţinut şi autorizaţie sanitară de funcţionare. Cele mai multe dintre şcolile ce vor funcţiona fără avizul Direcţiei de Sănătate Publică se află în mediul rural.

Neregulile din şcolile judeţene urmează a fi raportate de inspectorii deplasaţi, azi, în teren, cu ocazia deschiderii anului şcolar. În general, spun cei din conducerea Inspectoratului, condiţiile în care se va învăţa în şcolile buzoiene vor fi unele acceptabile.

Conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei, semestrul I al anului şcolar 2017-2018 se va derula în perioada 11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018, iar semestrul al II-lea, între 12 februarie 2018 şi 15 iunie 2018.

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite