VIDEO Cioban din satul buzoian Murgeşti, călcat intenţionat cu maşina de fiul unui consilier local din comună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus luni seară reţinerea unui tânăr de 37 de ani, din Buzău, care în urma unui conflict spontan a lovit intenţionat cu maşina un cioban, provocând moartea acestuia. Fapta a fost anunţată la 112 chiar de către autorul omorului, Florin Cojocaru, fiu de consilier local şi văr cu primarul din Murgeşti, localitatea pe raza căreia s-a produs tragedia.

Conflictul a izbucnit luni după-amiază, pe o păşune de pe raza comunei Murgeşti, pe care Florin Cojocaru o deţine împreună cu tatăl său în arendă. 

Supărat pe oieri că au adus oile pe terenul său, aşa cum au făcut-o de mai multe ori, tânărul arendaş s-a apropiat de ei ca să le atragă atenţia. 

Discuţia a degenerat rapid iar la un moment dat unul dintre cei doi ciobani puşi pe scandal ar fi asmuţit câinii asupra tânărului venit să îi izgonească, provocându-i răni destul de serioase.

Enervat foarte tare, mai ales după ce i-a fost spart parbrizul maşinii, Florin Cojocaru s-a urcat la volan şi într-un moment de furie oarbă a intrat cu maşina în primul cioban pe care l-a întâlnit în calea sa.  

Sub roţile maşinii a nimerit Vasile Anăstase, un bărbat de 60 de ani, care a murit pe loc în urma impactului. Speriat de cele întâmplate, Florin Cojocaru a pus mâna pe telefon şi s-a autodenunţat.

Un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a început o anchetă cu autorul omorului în stare de reţinere, urmând să formuleze propunere de arestare preventivă până la miezul nopţii. La anchetă s-a aflat că în autoturism se mai aflau încă două persoane în momentul incidentului, inclusiv tatăl şoferului, consilierul local Ion Cojocaru.

Toţi trei au decis să urce în portbagaj trupul zdrobit al bărbatului apoi au coborât în sat. Abia după aceea au anunţat autorităţile, medicul de la Ambulanţă nemaiavând altceva de făcut decât să constate decesul bărbatului de 60 de ani. 

Tatăl celui acuzat de omor, consilier local din partea PSD şi unchiul primarului, şi-a dat demisia din forul administrativ. Florin Cojocaru riscă închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite