„Tun” de peste 800.000 de lei, dat de doi agricultori buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina se află în top 10 al exportatorilor de cereale

Doi bărbaţi, unul din municipiul Buzău, iar celălalt din localitatea Zărneşti, sunt suspectaţi că au efectuat activităţi de producţie agricolă fără a declara organelor fiscale veniturile realizate.

În urma analizării materialului probator administrat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus, la propunerea poliţiştilor, continuarea urmăririi penale faţă de doi bărbaţi, în vârstă de 64 şi 62 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Cei doi sunt cercetaţi în două dosare instrumentate de poliţiştii de investigare a fraudelor şi sunt bănuiţi că, în perioada 2008 – 2013, ar fi efectuat activităţi de producţie agricolă în calitate de persoane fizice neautorizate şi nu ar fi declarat organelor fiscale veniturile obţinute.

Cei doi bărbaţi, deţinători de terenuri, obţineau bani frumoşi de pe urma vânzării produselor agricole, pe care le tranzacţionau fără documente de provenienţă. Astfel, niciun venit nu era înregistrat, iar inspectorii fiscali nu aflau niciodată despre banii grei şi neimpozabili ai celor doi agricultori.

În urma unui calcul al organelor fiscale s-a stabilit că activitatea ilegală a celor doi buzoieni a prejudiciat bugetul de stat cu sumele de 530.773 de lei, respectiv 293.143 de lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciilor.

Citeşte şi: Crucea Roşie Buzău lansează un apel pentru donaţii în sprijinul celor afectaţi de inundaţii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite