Secetă în Bărăgan: deficitul de apă din sol depăşeşte 80% în unele zone ale judeţului Buzău
0
Agricultorii din Buzău, ale căror culturi au fost afectate în această vară de secetă, trebuie să anunţe autorităţile astfel încât specialiştii să meargă pe teren pentru a constata proporţiile dezastrului.
Înştiinţările pot fi depuse de agricultorii ale căror culturi au fost afectate în procent de peste 30%, până cel târziu la 1 septembrie, inclusiv, la primăria comunei pe raza căreia se află terenul. Înştiinţările pot fi depuse în format fizic sau prin e-mail.
Ulterior, comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole afectate vor merge pe teren pentru a vedea amploarea fenomenului la faţa locului şi pentru a întocmi procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor.
În judeţul Buzău, fenomenul de secetă pedologică este accentuat, deficitul din sol fiind de peste 80% în unele zone ale judeţului: Padina, Pogoanele şi Smeeni.