Se termină coşmarul şoferilor care tranzitează podul de la Mărăcineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune pentru şoferi şi navetişti. Podul de la Mărăcineni, peste râul Buzău, care va face legatura între Moldova şi Capitala va fi redat circulaţiei, chiar în această săptămână, joi, 30 august. După redeschiderea podului, pe sensul Râmnicu Sărat spre Buzău, vor începe lucrări de reparare şi pe celălalt sens, însă acestea vor dura doar câteva zile şi se va lucra alternativ, astfel încât traficul să nu aibă foarte mult de suferit.

După cinci luni de reparaţii capitale, circulaţia rutieră pe podul de la Mărăcineni, peste râul Buzău, va reveni la normal în această săptămână. 

Joi 30 august, podul care face legătura între Moldova şi Muntenia va fi redat circulaţiei. Zilele trecute, ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sârbu insoţit de alţi oficiali au dorit să verifice stadiul ultimelor lucrări de la acest obiectiv strategic.  

Circulaţia pe podul de la Mărăcineni, pe sensul Rm Sărat- Buzău a fost închisă în luna aprilie, iar constructorul a anunţat că are nevoie  de 130 de zile pentru a efectua reparaţiile. 

În tot acest timp, întreg traficul dintre Muntenia şi Moldova a fost preluat de celălalt pod, motiv pentru care pe calea de acces Buzău către Râmnicu Sărat s-au format gropi în asfalt. Din luna septembrie, pe podul în care s-au format gropi vor fi efectuate lucrări de întreţinere, însă acestea se vor efectua noaptea şi vor dura cel puţin o săptămână. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite