VIDEO Incendiu lângă Râmnicu Sărat, soldat cu moartea unui copil de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de doi ani, din comuna buzoiană Râmnicelu, a fost găsit decedat într-o locuinţă care a fost cuprinsă de flăcări în această dimineaţă. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la trei gospodării vecine din localitate, iar când au intrat în interiorul uneia dintre case, aceştia au găsit tavanul prăbuşit, iar sub dărâmături se afla copilul, carbonizat.

Focul a cuprins în această dimineaţă două locuinţe vecine din Râmnicelu apoi s-a extins la cea de-a treia gospodărie. 

La faţa locului au ajuns două autospeciale de pompieri şi un echipaj SMURD de la Râmnicu Sărat. Intervenţia a fost dificilă, din cauza spaţiilor înguste şi a locuinţelor înghesuite. 

Când au pătruns în interiorul uneia dintre case, pompierii au găsit tavanul prăbuşit, iar un copil de doi ani, zăcând carbonizat sub dărâmăruri. 

Martorii spun că mama copilului se afla în bucătărie, iar copilul într-o altă încăpere.

Deocamdată, nu se cunosc cauzele incendiului însă pompierii şi poliţia fac cercetări. 

Incendiul a distrus complet locuinţa în care se afla copilul şi a provocat daune însemnate celorlalte două imobile. Familia lovită de tragedie mai are patru copii şi trăieşte din ajutoare sociale.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite