Cristi Bîgiu, condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare cu executare
0Fostul preşedinte al Consiliului Judetean Buzău, Cristi Bîgiu, a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Tribunalul Călăraşi, care a pronunţat astăzi sentinţa, a decis menţinerea măsurii controlului judiciar pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii. Decizia de astăzi nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorii Tribunalului Călăraşi sunt aşteptaţi să anunţe o sentinţă în acest dosar, în care, pe 22 martie, au decis amânarea pronunţării. Pe 6 decembrie 2014, procurorii DNA i-au pus la cale lui Bîgiu un flagrant, în urma căruia acesta a fost reţinut – şi apoi arestat -, după ce a fost prins luând mită o sumă de bani în cutia unei sticle de whisky.
Cristi Bîgiu mai este judecat în alte două dosare de corupţie: unul vizează infracţiunea de spălare de bani, alături de fostul ministru de Interne, Cristian David, iar altul are drept acuzaţie traficul de influenţă alături de fostul şef al RAAPPS, Gabriel Surdu. Decizia de astăzi nu e definitivă, ea putând fi atacată cu apel.