Buzoian, prins în timp ce vindea ţigări de contrabandă în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării

Un tânăr a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce ieri a fost prins în timp ce încerca să vândă câteva zeci de pachete de ţigări netimbrate. Buzoianul a fost surprins de jandarmii care acţionau în centrul civic al municipiului Buzău, având asupra sa o sacoşă voluminoasă din rafie şi oferea spre comercializare ţigarete trecătorilor.

Jandarmii au procedat la legitimarea şi efectuarea controlului corporal sumar cât şi al sacoşei pe care cel în cauză o avea asupra sa, moment în care au descoperit un număr de 105 pachete de ţigarete netimbrate, diferite mărci pentru care nu deţinea acte de provenienţă. Bărbatul în vârstă de 30 ani, domiciliat în municipiul Buzău, le-a relatat jandarmilor că a recurs la această activitate întrucât nu are o altă sursă de venit.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predată lucrătorilor din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, pe numele persoanei fiind întocmite acte premergătoare începerii urmă­ririi penale.

Citeşte şi: Deputatul Gheorghe Coman a fost oprit de un filtru de poliţie la Urziceni şi escortat către un arest din Capitală

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite