Judecătorii şi grefierii, îngropaţi în dosare
0Un singur magistrat de la Judecătoria Buzău are de soluţionat mai bine de o mie de dosare pe an. Judecătorii din Buzău au avut de rezolvat anul trecut 21.500 de dosare, cu o treime mai mult decât volumul de muncă avut în 2009.
Prea multe dosare şi prea puţini judecători. Aceasta este una dintre problemele cu care se confruntă instanţeţele buzoiene. An de an judecătorii sunt sufocaţi de dosarele tot mai numeroase. De exemplu, anul trecut pe rolul instanţei au fost 21.519 dosare, aproape 3.700 dintre acestea provenind din anul anterior. 17.822 de dosare au fost înregistrate în timpul anului.
Conform schemei de personal, la Judecătorie ar trebui să îşi desfăşoare activitatea 25 de judecători, însă pe parcursul anului trecut doar 19 au activat.
„Din aceşti 19 judecători, patru şi-au desfăşurat activitatea în cadrul secţiei penale şi 15 în secţia civilă, iar încărcătura efectivă de cauze pe judecător este de 1.133 de dosare. Este un efort destul de mare având în vedere că dosarele se înmulţesc de la an la an, chiar încărcătura pe fiecare judecător find mai crescută cu 33%", a declarat Adriana Nicolae, preşedintele Judecătoriei Buzău.
Zeci de dosare pe şedinţă
Cei şase judecători care lipsesc din schema de personal a Judecătoriei Buzău au fost fie în concedii medicale, fie de creştere a copilului sau în concediu de susţinere a examenului de capacitate. Astfel, cei 19 judecători prezenţi zilnic la serviciu au avut de soluţionat şi câte 30- 40 de dosare într-o singură şedinţă.
„În cadrul Secţiei Civile fiecare judecător a participat la 27 de şedinţe de judecată şi a soluţionat şi până la 39 de dosare. Iar fiecare judecător din Secţia Penală a soluţionat în medie 17 dosare per şedinţă", a adăugat preşedintele Judecătoriei Buzău.
Chiar dacă volumul de muncă a fost imens, judecătorii au reuşit să facă faţă acestui ritm infernal. „Este o muncă destul de grea şi observăm că aceasta creşte de la an la an. Însă, putem spune că în ciuda numărul uriaş de dosare, am reuşit să le soluţionăm pe toate cele de anul trecut, doar trei fiind rămase pentru soluţionare în 2011", ne-a spus Leontin Drăgulescu, judecător.
Criză de grefieri
Judecătoria Buzău funcţionează şi cu deficit de grefieri. Din cele 34 de posturi menţionate în schema instituţiei, sunt ocupate doar 27, fiind vacant definitiv un post, alte cinci fiind libere temporar. Cei 27 au rulat anul trecut nu mai puţin de 29.300 de dosare.