Buzău: Mamă la 15 ani! Povestea adolescentei care a dat jocurile copilăriei pe scutece şi biberoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O copilă a devenit mamă zilele trecute pentru că nu a auzit niciodată de metode contraceptive. Asistenţii sociali sunt îngrijoraţi după ce au constatat o tendinţă de întinerire a cuplurilor cauzată, în general, de dezechilibre la nivel de familie.

Daniela are 15 ani, este din Pogoanele, şi este cel mai mic copil din cei patru fraţi. În urmă cu opt ani mama sa a divorţat, apoi a plecat în străinătate, să muncească ca să poată oferi un trai decent copiilor pe care i-a lăsat în grija bunicilor.

„I-am simţit lipsa, cel mai greu îmi era că nu aveam cu cine să vorbesc, să mă sfătuiesc", ne-a declarat Daniela.

Fata a renunţat la şcoală la vârsta de 12 ani şi tot atunci şi-a început şi viaţa sexuală, la vârsta la care alte copile se joacă cu păpuşile.

Nu îşi aminteşte cu plăcere prima experienţă sexuală.

"Prima dată m-am culcat cu un băiat care avea 19 ani. Eu eram mică, nici nu prea am ştiut ce se întâmplă. Nu mi-a plăcut deloc şi nici nu am avut cu cine să vorbesc, să îmi spună dacă e bine sau rău ce fac, dacă e normal să mă doară, sau ce se poate întâmpla. Mama era plecată, cu bunica nu puteam să vorbesc aşa ceva şi nu aveam de unde să ştiu", îşi aminteşte Daniela.

În ultimii trei ani, fata a avut mai mulţi prieteni cu care a întreţinut relaţii sexuale, iar cu ultimul a şi rămas însărcinată. Şi-a dat seama foarte târziu că s-a întâmplat ceva.

„Am văzut că nu se mai întâmplă acel lucru lunar, dar nu am ştiut de ce. Abia pe la cinci luni am vorbit cu mama şi mi-a spus că sunt însărcinată. A venit în ţară şi am mers împreună la doctor. Am vrut să fac avort dar medicul a refuzat spunând că e copilul prea mare", povesteşte fata.

Tatăl copilului are 22 de ani, este vecin cu Daniela şi au fost împreună două luni. Cum a aflat că va urma să devină tată, a plecat în străinătate fără să îi spună fetei vreo vorbă.

„A plecat în Italia la familia lui, că şi ei muncesc acolo, imediat cum a aflat că sunt însărcinată. Mi-a transmis iniţial că va recunoaşte copilul, apoi a spus că nu crede că este al lui şi că vrea să facă testul de paternitate", ne-a declarat Daniela cu lacrimi în ochi.
Pe 10 februarie Daniela a născut, la Maternitatea din Buzău, un băieţel sănătos, de nota 10 şi spune că vrea să îl boteze Darius. Fata a îndrăgit copilaşul din prima secundă în care l-a ţinut în braţe şi spune că nu vrea să se despartă de el nicio secundă.

"Îl iubesc mult şi mi se pare că este cel mai frumos copil din lume. Vreau să îl cresc şi ştiu că o să mă descurc cu el, fie că o să mă ajute sau nu tatăl lui", ne-a mai declarat copila cu copil.
Fata nu a înţeles nici până acum cum a rămas însărcinată pentru că nu ştie nimic despre acest luru. Recunoaşte că nu a auzit niciodată de metode contraceptive sau despre cum este concepută o sarcină.

Asistenţii sociali de la maternitatea din Buzău spun că se confruntă din ce în ce mai des cu astfel de cazuri în ultima perioadă.

„Este adevărat că au avut loc şi nişte modificări legislative, dar dacă anii trecuţi, atunci când vorbeam de minore cu care năşteau ne refeream la fete de 17-18 ani, acum vorbin de fete de 14-15 ani. Este o tendinţă de întinerire a cuplurilor şi aşa ne trezim cu copile care nasc cu mult înainte ca trupul lor să ajungă la maturitate", ne-a declarat Mariana Ghilinţă, asistent social în cadrul Maternităţii Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite