Bărbat decedat după ce căruţa sa a fost lovită de un autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Traficul pe drumul naţional 22, Râmnicu Sărat-Brăila, a fost blocat luni seara din cauza unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Potrivit IPJ Buzău, în accidentul produs între localităţile Boldu şi Râmnicelu au fost implicate un autoturism şi o căruţă. 

Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 22 din direcţia Râmnicu Sarat către Brăila, un râmnicean de 19 ani a intrat în coliziune cu un atelaj care circula în aceeaşi direcţie şi care nu ar fi fost semnalizat corespunzător circulaţiei pe timp de noapte. 

În urma impactului dintre cele două vehicule, un bărbat din atelaj a decedat (41 de ani) şi celălalt a fost transportat la spital (38 de ani), ambii fiind din Boldu. 

De asemenea, şoferul râmnicean a necesitat îngrijiri medicale. Totodată, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se va întocmi dosar penal şi cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite