Vaccin împotriva gripei porcine, pentru toţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primii care s-au vaccinat sunt elevii
Primii care s-au vaccinat sunt elevii

Autorităţile sanitare îi aşteaptă pe doritori să se imunizeze împotriva gripei porcineNoile cazuri de gripă porcină confirmate la Buzău în ultimele zile nu par să-i sperie atât de tare pe cei care fac parte din categoriile de risc.

Dozele repartizate judeţului au rămas în mare parte neconsumate. Campania a fost extinsă în urmă cu două zile la întreaga populaţie, fiind menţinut însă caracterul opţional al vaccinării. Prioritate la vaccinare vor avea categoriile cu risc major şi anume persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care suferă de boli cronice.

Cu toată îngrijorarea manifestată de oficialii Ministerului Sănătăţii care au dispus această măsură în urma creşterii numărului de îmbolnăviri, mulţi continuă să fie reticenţi şi refuză să fie vaccinaţi. Campania derulată până acum s-a lovit de neîncrederea în calitatea vaccinului, ori dimpotrivă de convingerea unora că au organismul rezistent şi vor fi imuni inclusiv la virusul A/H1N1.

Pe de altă parte sunt persoane care deşi susţin că vaccinarea este o măsură de prevenţie binevenită se tem de reacţiile adverse ale vaccinului. „Mi-e teamă de gripa porcină, dar nici nu vreau să mă vaccinez pentru că aş putea să mă îmbolnăvesc de altceva, dacă are urmări?!”, ne-a declarat Mihaela Ifrim, funcţionar public. 

S-au vaccinat doar elevii şi dascălii

Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Buzău, au fost primite 14.350 de doze de vaccin, plus alte 2.100 de doze pentru personalul Ministerului de Interne. De la începutul campaniei, până luni au fost folosite numai 1.458 de doze, cele mai multe fiind folosite pentru vaccinarea personalului medical şi al elevilor de liceu şi din învăţământul postliceal.

Dozele rămase nefolosite, pot fi administrate de acum înainte oricăror persoane care vor solicita să fie vaccinate. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că aşteaptă cereri din partea populaţiei, dar că nu pot obiga pe nimeni să se vaccineze. 


Nimeni poate fi constrâns să se vaccineze
 
„Se poate trage concluzia că au existat şi multe refuzuri. Sunt persoane care nu se vaccinează de fel, care refuză orice fel de vaccin considerând că au organismul suficient de rezistent încât să nu contacteze boli. Noi nu-i putem constrânge”, Venera Acsinte, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică.
Mi-e teamă de gripa porcină, dar nici nu vreau să mă vaccinez, că dacă are urmări?!- Mihaela Ifrim, FUNCŢIONAR PUBLIC

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite