DEZVĂLUIRI: Escrocheriile imobiliare i-au adus condamnarea primarului unei comune buzoiene
0Edilul a fost condamnat pentru falsificarea unui document prin care a reuşit să vândă un teren revendicat de moştenitori acestuia. Noii proprietari au început deja construcţia a două locuinţe pe acel teren, însă dacă sentinţa judecătoreasca va fi definitivă în urma recursului, aceştia vor rămâne fără cele două case.
Primarul comunei Calvini, Valeriu Bîtu, a fost condamnat de Judecătoria Pătârlagele la şase luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Edilul a modificat un proces verbal al comisiei locale, unde a mai adăugat un teren din centrul comunei fără ca nimeni să ştie.
Prin acel document falsificat, primarul a reuşit să vândă terenul din proprietatea publică unui localnic, iar acesta la rândul său l-a vândut soţiei edilului, iar tranzacţia finală s-a făcut între partenera de viaţă a lui Valeriu Bîtu şi o altă familie din Calvini.
Numai că acea suprafaţă era deja revendicată de familia Catrinoiu încă din anii '90. "Primarul a găsit tot felul de modalităţi pentru a amâna retrocedarea acestui teren, pentru că noi am depus actele necesare de foarte mult timp", ne-a spus Aurelia Catrinoiu, moştenitoarea de drept a terenului.
Imediat cum au văzut că noii proprietari încep să îşi construiască locuinţe pe acea suprafaţă, cei din familia Catrinoiu i-au avertizat că acele case le ridică pe terenul lor. "Soţul meu le-a spus că nu e bine să construiască, că e terenul nostru, dar ei au refuzat motivând că au act de proprietate", a explicat Aurelia Catrinoiu.
Imediat, Corneliu Catrinoiu a depus plângere împotriva primarului. Procesul a început în anul 2009, iar în urmă cu câteva zile edilul din Calvini a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare cu suspendare.
„Instanţa a a fost sesizată cu privire la faptul că primarul comunei Calvini a săvârşit infracţiunile de fals şi uz de fals şi s-a dispus condamnarea sa la şase luni de închisoare cu suspendare, precum şi plata unor daune în valoare de 2.500 de lei şi a cheltuielilor de judecată de 2.500 de lei. Acesta poate face recurs în termen de 10 zile", a declarat Măcrina Gavrilă, purtător de cuvânt Judecătoria Pătârlagele.
Prin fapta sa, edilul a lăsat familia Catrinoiu fără terenul cuvenit, iar dacă hotărârea judecătorească va deveni definitivă, va lăsa pe drumuri şi pe noii proprietari care şi-au ridicat locuinţe. „Deocamdată nu am ce să discut cu primarul, aştept sentinţa definitivă care se va da după recurs. Iar dacă cei care şi-au făcut locuinţe pe acel teren vor fi obligaţi să elibereze suprafaţa, vom încerca să găsim o modalitate de despăgubire", ne-a spus Paul Beganu, prefectul Buzăului.
Valeriu Bâtu nu a fost de găsit la Primărie şi nici telefonic nu a putut fi contactat.