Vlad Moldoveanu, baschetbalist: „Nu voi înceta să cred în visul meu”

Cu toate că nu a fost ales în NBA la draftul din acest an, Moldoveanu nu se îndoieşte că într-o zi va ajunge să joace în liga profesionistă nord-americană de baschet.

După şapte ani petrecuţi în Statele Unite, la liceu şi colegiu, internaţionalul român va evolua la una dintre echipele de top din Europa, Benneton Treviso, din Italia.

ADS: Nu ai fost ales în draftul NBA din acest an. Ce şanse erau să mai semnezi cu o echipă după acel moment?
Vlad Moldoveanu: Situaţia actuală, în care debutul sezonului a fost amânat din cauza neînţelegerilor dintre patroni şi jucători, a făcut misiunea mult mai dificilă. Nicio echipă din NBA nu a semnat noi contracte, iar dintre cei aleşi în draft, doar jucătorii din prima rundă au contractul garantat, în rest pot foarte bine să rămâne pe dinafară. Marea mea şansă ar fi fost să particip la ligile de vară pe care echipele le organizează pentru a testa jucătorii, dar cum acestea nu s-au ţinut, şansele mele erau minime.

Ai fost în mai multe rânduri în centrul atenţiei presei din Washington, ai deja o mulţime de fani în zonă. Crezi că pe viitor ai putea ajunge la Wizards, mai ales că preşedintele Ernie Grunfeld este de origine română, iar acolo a jucat şi Ghiţă Mureşan?
Eu am sperat să ajung la Wizards, dar din păcate am realizat că ei au avut posibilitatea de a alege foarte sus în draft. Dacă ar fi avut o alegere undeva după 45, în runda a 2-a, aş fi avut şanse mult mai mari de a fi luat de ei. Mi-ar plăcea să joc aici la Washington, unde am petrecut ultimii şapte ani din viaţă.

Te-ai antrenat mult înainte de draft, ai avut şedinţe de pregătire cu echipe din NBA. Ce se întâmplă la aceste antrenamente, ce se urmăreşte?
Sunt nişte teste fizice pe care le fac toate echipele, iar antrenamentele propriu-zise diferă de la o echipă la alta. Se joacă mult unu la unu, doi la doi, trei la trei, se fac exerciţii de aruncări, dribling şi cam atât. Se urmăreşte cât de bine ţi-ai însuşit mişcările fundamentale din baschet.

Cu câte echipe te-ai antrenat şi unde te-ai simţit cel mai bine?
Am avut programate antrenamente cu şase echipe diferite, dar am fost doar la trei, celelalte fiind anulate pentru că nu s-a întrunit numărul de minimum şase jucători. Am fost la Milwaukee Bucks, Washington Wizards şi New York Knicks. La New York m-am simţit cel mai bine şi am primit un feedback foarte bun după antrenamentul de acolo.

Ai plecat acum şapte ani din România cu un vis. Ai avut vreodată momente în care te-ai îndoit că ai putea reuşi, când ai vrut să laşi totul şi să te întorci acasă?
Nu m-am îndoit niciodată de faptul că pot juca în NBA. Nici acum nu mă îndoiesc de acest lucru şi sunt sigur că într-o zi voi juca în NBA. Acum nu s-a rezolvat nimic şi voi juca în Europa, dar vara viitoare voi putea participa la ligile de vară şi şansele ar putea să crească.

Ai semnat cu Benneton Treviso, una dintre echipele de top din Europa. Cum vezi viitorul tău la această echipă?
Pentru mine este o oportunitate foarte mare să joc la un club atât de cunoscut şi respectat, cu rezultate şi în Cupele Europene, nu numai în campionat. Mai mult, voi avea ocazia să fiu antrenat de una dintre legendele baschetului european, Sasha Djordjevici şi asta nu poate decât să mă ajute mai departe în carieră.


Tradiţia Benneton

Noua echipă a lui Vlad Moldoveanu este una dintre cele mai cunoscute din Italia. A explodat în anii 1990, atunci când croatul Toni Kukoc a îmbrăcat tricoul verde ducând echipa către primul titlu în Italia (1992) şi până în finala Euroligii (1993). Benneton deţine cinci titluri naţionale, opt Cupe ale Italiei şi a câştigat de două ori Saporta Cup, a doua competiţie ca valoare din Europa la acea vreme (1995, 1999).

Unu la unu cu Vlad

Nou jucător al lui Benneton a răspuns la 7 întrebări despre cel mai bun moment din cariera sa şi despre aspiraţiile şi idolii săi de pe terenul de baschet.

Cel mai mare susţinător?
Familia

Cel mai mare critic?
Eu

Cel mai bun sfat primit vreodată?
Shoot for the moon and you'll land amongst the stars (Ţinteşte către lună şi vei ajunge printre stele)

De la cine?
Antrenorul de la liceu

Cel mai bun meci din colegiu?
Meciul în care am dat 39 de puncte contra lui Lehigh

O aruncare pe care nu o vei uita niciodată...
Fade away de pe tuşă contra lui Lehigh. Aveam 1 punct noi, cu 25 secunde de joc, atacul era pe final

Un jucător cu care ţi-ai dori să joci unu la unu...
Mi-aş dori sa joc 1 la 1 cu Dirk Nowitzki sau cu mult-regretatul Drazen Petrovic.

Opt ani de secetă pentru Capitală

Dacă înainte de evenimentele din 1989 polul baschetului românesc era Bucureştiul, în special la masculin, unde Steaua şi Dinamo dominau competiţia, în ultimii ani declinul acestor mari forţe a fost abrupt. De opt ani bucureştenii nu şi-au mai văzut echipele lor favorite câştigând un titlu la masculin, în timp ce în campionatul feminin „seceta” durează de 14 ani, din 1997, când ACRO Bucureşti obţinea laurii. Dinamo a fost ultima echipă care a cucerit trofeul la masculin, în anul 2003, într-o finală câştigată la mare luptă cu West Petrom Arad. De altfel, dinamoviştii au ţinut steagul sus pentru Capitală, cu patru titluri câştigate după 1989, în timp ce marea rivală Steaua, a reuşit doar două (1990, 1991).

La limita existenţei

Mai mult, ambii granzi au făcut cunoştinţă cu eşalonul secund în ultima perioadă. După ce s-a desfiinţat în anul 2004, Steaua a revenit abia în sezonul 2008-2009 în Divizia B, reuşind promovarea cu un an mai târziu. Dinamo a retrogradat în 2010, pentru prima oară în istoria clubului, nereuşind să mai găsească sprijinul necesar la nivelul conducerii clubului sportiv, dar a promovat în Divizia A în acest an. Ambele echipe se confruntă însă cu probleme financiare. După un sezon excelent, în care au jucat în grupele FIBA Eurochallenge, au jucat finala Cupei României şi au cucerit medaliile de bronz în campionat, steliştii au încheiat anul în genunchi din punct de vedere financiar. Sponsorul principal, Turabo, nu şi-a onorat restanţele salariale şi majoritatea jucătorilor de valoare au plecat. Căpitanul Virgil Stănescu la Târgu Mureş, Virgil Căruţaşu la CSM Bucureşti iar Bogdan Popescu la Elba Timişoara. Nici Dinamo nu stă mai bine, revenirea pe prima scenă nefiind însoţită, deocamdată, de achiziţii de marcă.

Două tiluri în 30 de ani

La feminin situaţia este şi mai dramatică. În ultimii 30 de ani doar două titluri au fost cucerite de către echipe bucureştene, Voinţa, în 1983 şi ACRO în 1997. Legendara echipa a Clujului a dominat competiţia cu 10 titluri consecutive între 1984 şi 1993, iar apoi a început marea rivalitate între Arad şi Târgovişte, cele două oraşe împărţindu-şi, cu o singură excepţie, ultimele 17 trofee.