FOTOGALERIE La Jilava, în secţia pentru foştii consumatori de droguri, ca în căminele din Regie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar regulile sunt mai stricte, mult mai stricte, decât într-un cămin de studenţi, cum poate părea la prima vedere. Întotdeauna curăţenia e impecabilă, iar  vocile nu se aud prea tare deloc, în fiecare zi a Comunităţii Terapeutice din Penitenciarul Jilava.

Parte a proiectului realizat cu finanţare norvegiană prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, Programul de Comunităţi Terapeutice ajută la recuperarea a 25 de tineri din penitenciarul Jilava. Capacitatea secţiei destinate foştilor consumatori de droguri este de 26 de locuri.

Ocupantul ultimului loc a renunţat abia de câteva zile, înscrierea la această secţie a penitenciarului este voluntară, la fel şi retragerea. Nu a făcut faţă regulilor, aici deţinuţii trebuie să urmeze strict regulile „casei”; atunci când provin din medii în care nu au fost învăţaţi niciodată lucruri simple, cum ar fi să se adreseze politicos, chiar şi să vorbească poate fi prea greu pentru deţinuţi. „Mulţumesc” şi „te rog” pot concura în dificultatea obişnuinţei cu sevrajul, acesta a fost şi cazul deţinutului care a abandonat, a explicat şeful de secţie de la Jilava, Marian Digă.

Click pe imagini pentru fotogalerie:


Penitenciarul Jilava, Comunitatea Terapeutică Phoenix

Secţia are propria ei sală de mese, locatarii pot să îşi pregătească sau să îşi încălzească singuri mâncarea. Sunt dotaţi cu un cuptor cu microunde, au chiar un mic aparat de radio, şi trebuie să îşi spele şi vasele la chiuveta din mica bucătărie. Camerele au doar două paturi suprapuse, cu unul mai puţin decît secţiile „normale”. Sunt luminoase, deşi mici, şi cearşafurile vesel şi diferit colorate pentru fiecare pat dau aerul unor camere de cămin. Cu gratii serioase la geamuri.

Regulile jocului

Doar rezidenţii foşti consumatori care mai au şase luni de detenţie pot beneficia de program, cu condiţia să nu fi fost şi traficanţi de droguri, şi să nu fi fost condamnaţi pentru viol sau omor. În secţia terapeutică li se oferă consiliere psihologică, terapii organizate de Agenţia Naţională Antidrog, sunt implicaţi în activităţi care le vor ajuta revenirea la un stil normal de viaţă.

Comunitatea organizează conferinţe pentru reabilitarea rezidenţilor, îi implică pe aceştia în activităţi de educare şi artistice. Au fost căluşari şi i-au colindat pe angajaţi astă iarnă, pagina de facebook a programului, care a împlinit un an zilele acestea, are imagini de la programul artistic organizat. Rezidenţii au avut pom de Crăciun şi oameni de zăpadă.Comunitatea „Phoenix” de la Jilava are rezidenţi absolvenţi, şi nu deţinuţi eliberaţi.

Programul Comunităţilor Terapeutice pentru foştii consumatori de droguri mai are două are trei secţii, pe lângă cea de la Jilava, la penitenciarele Rahova şi Târgşor şi urmăreşte furnizarea de servicii de sprijin pentru consumatorii de droguri din penitenciare. Proiectul a primit o finanţare în valoare de 359.995 euro prin intermediul Granturilor SEE (asistenţă financiară ne-rambursabilă oferită de statele AELS – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein – de care beneficiază şi România), conform datelor oferite de Administraţia Naţionale a Penitenciarelor (Veronica Stancovici, purtător de cuvânt).

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite