Viaţa la beci a unei familii cu patru copii: „Foamea-i grozavă. Pentru noi nu e nici glumă, nici vis"

Fiecare zi este un test de supravieţuire pentru cei şase membri ai unei familii care face frigul şi foamea în subsolul unui imobil din centrul Capitalei.

Înghesuiţi şi zgribuliţi ca nişte popândăi. Aşa îşi petrec iarna membrii familiei Dragonescu, şase suflete care trăiesc, de doi ani, într-un beci rece şi mucegăit al unei case aflate nu departe de centrul Capitalei. În camera întunecoasă trebuie să găsească loc Valentin (42 ani), capul familiei, soţia acestuia, Viorica (41 ani), şi cei patru băieţi: Daniel (22 ani), Iulian (21 ani), Mihai (19 ani) şi Ionuţ (18 ani).

Este plină lumea de astfel de drame, ar putea spune cineva, doar că această poveste riscă să devină o tragedie peste câteva zile. Proprietarul imobilului le-a dat ultimatum să părăsească subsolul în cel mai scurt timp.

„Am trăit aici cât timp am îngrijit o bătrână. I s-a rupt sufletul de copii şi ne-a lăsat să stăm pe lângă ea. Acum, fiul ei a vândut tot şi ne-a zis să plecăm mai repede, pentru că aşteaptă cumpărătorul să preia proprietatea. De nouă ani aşteptăm pe listele primăriei ca să primim o locuinţă socială”, explică  Valentin Dragonescu, tatăl celor patru băieţi, care lucrează în construcţii.

„Noi avem talent la muncă”

Nu au avut niciodată o casă a lor, au trăit doar din mila altora şi, cu toate acestea, copiii s-au ţinut de şcoală. Cel puţin, până s-au schimbat priorităţile. „Foamea-i grozavă. Pentru noi nu e nici glumă, nici vis.

Tata n-a mai avut bani să ne poarte la şcoală şi am pus mâna pe lopeţi şi ne-am angajat în construcţii înainte să împlinim 14 ani. Mă credeţi, dar nu mai putem să mâncăm mâncare la plic!”, spune Daniel, cel mai mare dintre fraţi, care a abandonat şcoala când era în clasa a V-a.

„Noi avem talent la muncă”, îl completează cel mai mic, Ionuţ. Are ochii învineţiţi, ca un adult încercănat de griji şi necazuri. Cearcănele adânci le are însă din cauza nopţilor reci în care nu poate închide ochii de frig, dar şi din cauza cititului la lumina lumânării.

Este singurul care şi-a continuat studiile, chiar dacă doarme îmbrăcat cu câte trei-patru rânduri de haine şi îşi face temele în penumbră. „Şi eu am pierdut doi ani de şcoală, dar m-am uitat la fraţii mei cât de greu îşi găsesc de muncă, pentru că n-au studii, şi tata a decis să mă bage iar.

Acum sunt clasa a VIII-a şi am rezultate bune. De aia mi-am permis să vorbesc cu domnul director să-i primească şi pe fraţii mei la fără frecvenţă, ca să-şi termine şi ei şcoala”, spune Ionuţ, gesticulând spre ceilalţi.

Traiul cu 600 de lei pe lună

Visele celor patru copii par ridicole în beciul în care trăiesc fără nicio intimitate. „Spuneţi, cum să mă îmbrac eu aici, cu mama de faţă? Trebuie s-o dau afară de fiecare dată când vreau să-mi schimb hainele. Mi-e şi ruşine dacă mă gândesc că o să-mi fac vreodată o prietenă. Nu am cum s-o aduc aici”, spune Mihai.

El este singurul dintre fraţi care nu a mers niciodată la şcoală, însă s-a apucat de muncă de la vârsta când nu avea încă nici buletin. Acum, pe timp de iarnă, stă însă mai mult pe tuşă, ca şi tatăl lui.

Singurul venit sigur este cel al mamei. Viorica lucrează ca îngrijitoare la Spitalul Floreasca. Câştigă un salariu mizer de 600 de lei, care se împarte, o dată pe lună, la şase guri. Seara, când vine acasă, nu se discută despre mâncare sau despre ziua în care vor rămâne în mijlocul drumului, fără un acoperiş deasupra capului, ci despre cine stinge lampa cand e prea târziu şi cine doarme pe scaune.