Astăzi se lansează proiectul "Alertă răpire copil"
0Poliţia română lansează astăzi o campanie de informare a populaţiei cu privire la crearea în România a mecanismului "Alertă răpire copil!", potrivit unui comunicat al acestei instituţii.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate clipuri video şi materiale filmate, vor fi dezbătute subiecte privind crearea mecanismului interinstituţional de acţiune în cazurile de răpire a copiilor sau dispariţie în care viaţa acestora poate fi pusă în pericol - CALLERT (Child Call Alert) şi discuţii privind suportul partenerilor în derularea campaniei.
La evenimentul de lansare vor participa reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Centrului Focus pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, şi Consiliului Naţional al Audiovizualului.