RAT Braşov nu va mai polua pârâul Timişul Sec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valoarea investiţiei se ridică la aproape 30.000 de lei. FOTO RAT Braşov
Valoarea investiţiei se ridică la aproape 30.000 de lei. FOTO RAT Braşov

Conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov a decis să protejeze mediul înconjurător. Astfel, reprezentanţii instituţiei au hotărât începerea lucrărilor de racordare a conductei de evacuare a apei pluviale şi menajere uzate de la sediul RAT şi Secţia Autobuze, de pe strada Hărmanului nr. 49, la sistemul de canalizare al oraşului.

Proiectul prevede construcţia unei staţii de pompare care elimină sub presiune apele menajere uzate printr-o conductă cu o lungime de peste 350 de metri, racordată la sistemul de canalizare. În ceea ce priveşte apele pluviale, acestea vor fi curăţate în decantor şi purificate printr-un filtru, înainte de deversarea în pârâul Timişul Sec.  

 La ora actuală, apele menajere uzate şi pluviale sunt epurate într-un decantor, iar apoi deversate în pârâul Timişul Sec. Sistemul funcţionează de la momentul construcţiei actualului sediu al Regiei, la începutul anilor 1980. Directorul general al RAT Braşov, ing. Cristian Radu a declarat că „dacă nu am fi realizat rapid această lucrare, amânată destul de mult, am fi riscat să ni se suspende autorizaţia de funcţionare pentru întreaga platformă de pe strada Hărmanului, fapt de natură a afecta grav activitatea de transport. De anul viitor, legislaţia va interzice deversarea de ape menajere uzate în altă parte decât în canalizările localităţilor”.     Valoarea lucrărilor de racordare este de 282.713 RON, construcţia fiind realizată de SC AG Serv Construct SRL. Firma a fost desemnată în urma unei selecţii de oferte, la care au mai participat alte trei societăţi, toate acreditate de Compania Apa Braşov. 

 Potrivit directorului general al RAT Braşov, instituţia şi-a intensificat eforturile în domeniul protecţiei mediului, un alt proiect aflat în derulare referindu-se la dublarea pereţilor celor trei rezervoare din staţia de alimentare cu carburanţi, situată tot în baza de pe strada Hărmanului.

        

    

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite