Primăria vrea să dubleze tarifele de parcare. Care sunt zonele unde se va plăti parcare şi noaptea

Primăria vrea să dubleze tarifele de parcare. Care sunt
zonele unde se va plăti parcare şi noaptea

Tarifele de parcare se vor scumpi.

Primăria vrea să dubleze tarifele de parcare în centrul şi va introduce plata şi noaptea. Proiectul este supus dezbaterii publice până pe 6 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Municipiul a fost împărţit în trei zone pentru care se vor plăti tarife diferite de parcare. Zona  0 cuprinde Centrul Istoric delimitat conform P.U.G mun.Braşov şi Poiana Braşov. Zona I cuprinde Centrul Nou, Astra, Valea Cetăţii, Scriitorilor, Florilor, Tractorul, Schei, Bartolomeu, Craiter. Zona  II cuprinde Bartolomeu Nord, Noua- Dârste, Triaj.

Potrivit proiectului în zona zero tariful va fi de 3 lei/oră (inclusiv TVA), în zona I de 2 lei/oră (inclusiv TVA), iar în zona II de  1,5 lei/oră (inclusiv TVA). Acum preţul este de 1,5 lei/oră în zona zero şi 1,3 lei pe oră în restul oraşului. Parcarea trebuie plătită zilnic între orele 8.00 - 20.00, deci duminică nu va mai fi gratis. În schimb în parcările din Zona Zero (Centrul Istoric) şi Gara Braşov plata parcării se va face 24 de ore din 24 adică şi noaptea.

Primăria introduce modificări şi la parcările de reşedinţă pentru care se plătesc abonamente anuale. „Abonamentul tip riveran se eliberează persoanelor fizice care au domiciliul în dreptul parcării, între limitele semnalizate ale acesteia, şi care nu au alt loc de parcare în imediata apropiere. Persoanele care au domiciliul conform celor de mai sus, în imobile care au curţi interioare sau în imobile situate între două străzi, din care numai o stradă are amenajată parcare cu plată, nu beneficiază de acest tip de abonament“, se arată în proiect.

Braşovenii îşi pot spune părerea şi pot trimite sugestii până pe 6 iunie Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni, către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media, sau pe e-mail infopublice@brasovcity.ro. 

citeste totul despre: