Bucureştean de 77 de ani, pierdut în munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii montani au reuşit să salveze un turist din Bucureşti, în vârstă de 77 ani, aflat singur pe traseu montan.

La căutare au participat echipe mixte de jandarmi montani din cadrul posturilor Predeal şi Râşnov, respectiv salvamontişti din Predeal.

„Din cauza faptului că turistul a fost singur, găsirea acestuia s-a făcut destul de greoi, acesta fiind nevoit să stea aproximativ 4 ore în soare până la intervenţia echipelor de salvatori montani. Persoana a fost găsită în apropierea pârtiei de schi Pârâul Rece, pe un traseu montan între Pârâul Rece şi Cabana 3 Brazi, fiind transportată şi predată ulterior unui echipaj SMURD pentru a fi dus de urgenţă la Spitalul judeţean Braşov”, adelcarat maior Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov.

Jandarmii recomandă pe acestă cale tuturor turiştilor ca orice deplasare pe traseele turistice din zona montană să fie făcute în grupuri de mai multe persoane, având echipament adecvat deplasărilor în teren accidentat.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite