Bike Park Postăvarul devine realitate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
brasov bike park postavarul

După ce a câştigat finanţare Petrom, în cadrul campaniei Ţara lui Andrei, proiectul Bike Park Postăvarul este tot mai aproape de realizare.

Echipa de proiect a derulat până la momentul de faţă multiple acţiuni de atragere de finanţări, parteneri şi sponsori, iar în paralel documentaţia a fost depusă la Primăria Braşov pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare.

Traseele care vor alcătui bike park-ul au fost stabilite în baza mai multor deplasări pe teren, împreună cu experţi în domeniu, aşa încât toate pistele să fie construite în cadrul legal şi cu implicaţii minime asupra mediului. Mai mult decât atât, traseele au fost concepute de aşa natură încât, odată finalizate, să fie omologate UCI (Uniunea Ciclistă Internaţională), urmând ca bike park-ul să găzduiască în viitor competiţii internaţionale importante.

Proiectul îşi propune să ofere un bike park cu toate facilităţile şi să ofere publicului trasee la standarde de cupă mondială, astfel încât într-un termen de la 3 la 5 ani Poiana Braşov să devină o staţiune notorie şi pe timp de vară, iar Bike Park Postăvarul să pună România pe harta bike park-urilor de renume din Europa.

“Cu Bike Park Postăvarul dorim să aducem mountainbiking-ul la el acasă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în primă fază, dorim să realizăm două trasee specializate: unul de „downhill”, de dificultate ridicată şi unul de „flowline”, de dificultate uşoară, pentru a satisface toţi practicanţii acestui sport, indiferent de nivelul de pregătire. Proba de „downhill” presupune coborârea cu bicicleta, pe un traseu specializat în cel mai scurt timp, aşadar traseul respectiv va urmări liniile reliefului şi va conţine elemente speciale care trebuie construite („kickere”, contrapante, elemente din lemn, trecători şi altele). Traseul de „flowline” va fi mai lent, fără dificultăţi tehnice deosebite, mai larg decât cel de „downhill”, fără elemente naturale periculoase. Acest traseu poate fi parcurs cu uşurinţă şi de către amatori.”, ne spune Dan Pohrib coordonatorul proiectului şi organizatorul competiţiei Playbike – On The Rocks.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite