Mircea Gabriel Suciu, informaticianul pasionat de muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Suciu este căpitanul echipei care va reprezenta Braşovul, luna aceasta, la concursul internaţional de informatică American Computer Science League (ACSL).

Mircea Suciu este elev în clasa a XII-a şi pleacă pentru a treia oară în America să reprezinte ţara noastră la un concurs internaţional de informatică. Pasionat de calculator de la vârsta de şase ani, visează să creeze cele mai interesante jocuri pentru companiile de top din lume.

A fost deja admis la trei universităţi de renume din străinătate, două din Anglia şi una din Olanda, dar încă se mai gândeşte dacă să părăsească ţara sau nu.

Mi-e greu să-mi părăresc familia şi prietenii, dar sunt conştient, pe de altă parte, că există mai multe avantaje în străinătate. Încă mai pun în balanţă toate aceste lucruri şi voi vedea mai târziu spre ce se va înclina", spune Mircea, încrezător. Prin programele de studiu în stăinătate la care a aplicat, tânărul beneficiază de o bursă pe care o va plăti ulterior statului, la angajare.

Cântă într-o trupă

În paralel, Mircea Suciu este pasionat de muzică. De doi ani, tânărul activează în formaţia rock Poltergest, unde cântă la chitară şi este şi solist vocal. Până acum, trupa a câştigat mai multe premii la diferite concursuri.

Timpul meu liber se împarte între cele două mari pasiuni ale mele: informatica şi muzica. Cu muzica am început să cochetez la Palatul Copiilor. Acolo i-am cunoscut şi pe colegii mei de trupă. În perioada acesta, însă, îmi concentrez toată atenţia către informatică. Muncim în fiecare zi pentru a putea lupta la cel mai înalt nivel cu cei mai buni informaticieni din lume şi ne dorim să facem numele oraşului nostrum cunocut peste hotare", spune informaticianul.

Mircea crede că domeniul pe care şi l-a ales este unul nou şi plin de deschideri şi că va avea şanse mai mari la angajare, pe o piaţă în continuă evoluţie. Mircea este membru în cercul de informatică din liceul său, care-i ocupă trei ore în fiecare zi. În plus, acum că trebuie să se pregătească pentru concursul din America, tânărul munceşte acasă şi până la miezul nopţii.

Este a treia oară când merg la concursul din America. Anul trecut am reuşit să obţinem locul I şi sperăm ca şi anul acesta să ne întoarcem cu acelaşi rezultat. Emoţii nu am deloc, dar sper să îi învingem pe cei din Croaţia, cu care am avut concurenţă în fiecare an", spune tânărul.

Pentru a-şi atinge ţelul, tânărul este hotărât să sacrifice ore întregi din timpul său liber. Împreună cu el, alţi opt tineri talentaţi vor lupta să demonstreze că românii sunt mai buni decât americanii în tainele informaticii.

Întrebări şi răspunsuri

Ai participat şi la alte concursuri de informatică?

Da, pe langă concursul din Statele Unite am participat la Olimpiada Naţională de Informatică şi la alte concursuri judeţene şi naţionale, dar cele trei calificări la ACSL şi premiile obţinute acolo reprezintă cea mai mare reuşită a mea de până acum.

Cum se raportează familia ta la succesele tale?

Familia mă susţine moral în tot ceea ce fac, iar sprijinul părinţilor reprezintă foarte mult pentru mine. De asemenea, m-au ajutat şi în căutarea sponsorilor pentru plecarea la ACSL şi fac mereu tot posibilul pentru ca totul să iasa bine.

Îţi doreşti o carieră muzicală?

Da, mi-aş dori să continui şi pe planul muzicii, deoarece aşa aş evita posibila monotonie a unui job de birou. Deocamdată, muzica este doar un hobby, dar pe viitor aş putea să o îmbin cu informatica creând, spre exemplu, soundtrack-uri pentru jocuri.

Ce-i place:

„Îmi plac foarte mult excursiile, îmi place să merg pe munte, dar acum nu prea mai am timp. Îmi place foarte mult să joc fotbal cu pritenii şi uneori merg şi la meciurile FC Braşov", spune Mircea.

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac manelele. Nu-mi place să mi se spună ce am de făcut şi nu-mi plac nici oamenii falşi, care nu au curaj să spună în faţă ce gândesc ", declară tânărul.

Profil

Data nasterii: 23 septembrie 1991, Braşov

Studii: Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil", Braşov

Familie: părinţi, o soră mai mică

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite