Braşov: Marius Hiruţă practică dansul sportiv cu mare succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Hiruţă practică dansul de 16 ani Foto: Bogdan Crăciun
Marius Hiruţă practică dansul de 16 ani Foto: Bogdan Crăciun

La 24 de ani, braşoveanul se numără printre cei mai valoroşi dansatori din România şi a participat  la circa 150 de concursuri interne şi internaţionale.

Marius Hiruţă practică dansul de 16 ani, iar în urmă cu cinci ani a hotărât să se specializeze pe dansurile standard, alegând valsul lent, tangoul, valsul vienez, slow fox-ul şi quickstep, în detrimentul dansurilor latino-americane.

Aveam opt ani când am mers pentru prima dată într-o sală de dans. M-am înscris la un curs, pentru că prietenul meu cel mai bun din acea perioadă îmi spunea că nu poate ieşi la joacă, fiindcă merge la dans. Curios din fire, mi-am propus să văd şi eu despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte tare încă de la bun început", a povestit Marius debutul în dans.

Dansatorul braşovean consideră că este foarte dificil să faci dans sportiv de performanţă în România, mai ales din considerente financiare. „Rochia Andrei, partenera mea, costă 2.500 de euro, în timp ce fracul meu ajunge la 1.400 de euro. Însă, cei mai mulţi bani îi alocăm antrenamentelor. Noi ne pregătim în momentul de faţă cu antrenori din Italia, cu un cuplu celebru de antrenori. O oră particulară cu antrenorii italieni costă 110 euro, iar un cantonament ajunge să ne coste circa 5.000 de euro. Avem foarte mare noroc cu antrenorii noştri, de la Academia de dans, din Braşov, Ioana Mihalcea şi Mircea Gavrilă, care ne ajută cu banii", crede Marius.  

Performanţe remarcabile

Braşoveanul a trăit cea mai mare satisfacţie ca dansator în 2005, atunci când s-a clasat pe locul trei la Campionatul României, categoria adulţi-standard. Performanţa lui Marius este cu atât mai importantă cu cât dansatorul avea doar 18 ani în acea perioadă şi concura pentru prima dată la categoria adulţi, învingând echipe mult mai experimentate din ţară.

Datorită acelui rezultat, Marius a dobândit dreptul de a reprezenta România la Campionatul Mondial din Germania. Însă, şirul rezultatelor notabile pentru dansatorul braşovean au început în 2004, atunci când s-a calificat pentru prima dată în finala Campionatului Naţional.  

Totodată, Marius a obţinut clasări în finale şi în competiţiile internaţionale: locul patru la Maribor Open, în Slovenia, şi locul cinci în Bulgaria, la Plovdiv. „Pentru mine, cele mai importante rezultate au fost clasarea în primele 40 de perechi la „Blackpool Dance Festival", concursul cu cea mai îndelungată tradiţie, având până în prezent peste 80 de ediţii desfăşurate la care participă peste 250 de perechi, precum şi clasarea pe locul 15 la „Rising Star German Open Championship", din 260 de perechi participante.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost cea mai mare dezamăgire a carierei?

La Campionatul Naţional din 2007, de la Braşov, speram într-o performanţă cât mai bună în faţa părinţilor şi a prietenilor, cu atât mai mult cu cât în ultimii doi ani ocupasem locul 3. Însă, atunci nu am reuşit să ne clasăm decât pe poziţia a 7-a, la un loc distanţă de finală.

Unde ne situăm ca nivel de performanţă în acest domeniu?

Dansul sportiv românesc a avut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani. La nivel mondial, cea mai bună pereche a noastră se clasează în primele 24 de perechi ale lumii, însă, tocmai pentru că dansul este la început în România, avem speranţe foarte mari pentru viitor. Actualul campion mondial este din Germania, însă ţara cu cei mai mulţi campioni este Italia.

Ce-i place

„Îmi plac schiul, fotbalul, zborul cu parapanta şi alpinismul. Muzica mea de suflet este cea pe care dansez, însă, pe lângă asta îmi plac mult genurile hip-hop şi reggae. Filmul meu preferat este «The Godfather». Cel mai mult îmi place mancarea de acasă, gătită de mama mea", a menţionat dansatorul.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac deloc manelele, chiar mă deranjează de cele mai multe ori. Totodată, nu-mi plac oamenii ipocriţi, care încearcă să fie pe placul unora doar atunci când au un interes", a precizat Marius.

Profil

Născut. 17 iulie 1986, la Braşov.

Studii. Student la Şcoala Naţională de Antrenori, din Bucureşti.

Familie. Părinţi, are o soră mai mare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite