Braşov: Eduard Grosu vrea să participe la Turul Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Grosu adoră ciclismul
Eduard Grosu adoră ciclismul

La doar 17 ani, ciclistul originar din Zărneşti este, poate, cel mai valoros sportiv de profil din România, cu 18 titluri de Campion Naţional în palmares.

Iniţiat în tainele ciclismului de tatăl său, Viorel Grosu, care este antrenor la echipa Vectra Zărneşti, Edy a prins drag de acest sport încă de la vârsta de nouă ani. A participat la primul concurs din carieră la vârsta de doi ani şi jumătate: „A fost o competiţie de 1 iunie, destinată copiilor. La 11 ani am luat parte la primul concurs organizat de Federaţia Română de Ciclism, fiind cel mai tânăr concurent la proba de ciclocross", îşi aminteşte sportivul.

În 2006, Eduard Grosu şi-a făcut debutul internaţional, concurând la „Cupa Preşedintelui" din Republica Moldova. În acelaşi an, braşoveanul a câştigat două titluri naţionale la juniori. Anul 2007 i-a adus lui Edy patru titluri de campion naţional, terminând pe locul patru la proba de contratimp de la Campionatele Balcanice. Tot în aceeaşi perioadă, tânărul a plecat în Franţa, acolo unde s-a pregătit timp de trei luni cu echipa „Team Europe", trecându-şi în palmares Cupa „Credit Agricole" şi locul doi la Cupa Federaţiei Franceze.

Anul 2008 a fost cel mai bun din întreaga carieră a tânărului ciclist. Atunci a câştigat opt titluri de campion naţional şi s-a clasat pe locul trei la proba de fond şi contratimp de la Campionatele Balcanice. Totodată, la cea de-a doua participare, sportivul a câştigat „Cupa Preşedintelui" din Republica Moldova.

A semnat cu Cerone

Performanţele lui Eduard Grosu nu au trecut neobservate, iar anul trecut, el a avut marele privilegiu să fie selecţionat în echipa Centrului Mondial de Ciclism, acolo unde ajung cei mai buni şapte juniori din toată lumea. Cea mai mare satisfacţie profesională a trăit-o la „Girone du Rhone", o competiţie de elită pentru seniori. Acolo, Eduard Grosu a uimit pe toată lumea, reuşind să-l învingă, la sprint, pe celebrul ciclist de la Astana, Steve Morabito. La finalul lui 2009, Edy a dat marea lovitură şi a semnat cu echipa italiană de semi-profesionişti Cerone, iar în 2010 va face parte din formaţia de juniori a celor de la Cerone, „Madonna di Campagna".

Din cauza unui calendar competiţional intern extrem de sărac în evenimente, Eduard se vede nevoit să facă cea mai mare parte a pregătirii peste hotare. „Dacă rămân în ţară nu reuşesc să mă antrenez în cele mai bune condiţii. În plus, aici sunt puţine activităţi şi îţi ieşi din mână dacă stai pe margine. În Italia sau Franţa sunt condiţii excelente, iar clubul se ocupă de alimentaţie, medicamentaţie şi îţi asigură tot ceea ce-ţi trebuie", a declarat ciclistul român care are 95 de victorii obţine până în prezent în toate competiţiile.   

Întrebări şi răspunsuri

Ce obiective ai pe termen mediu şi lung?

La vârsta de 21 de ani o să trec automat la profesionişti şi-mi doresc să ajung să mă lupt cu cei mai puternici. Aştept cu nerăbdare să debutez în Turul Franţei, cea mai tare competiţie de profil.

Cât de mari sunt cheltuielile la acest nivel?

Acum am mare noroc că-mi acoperă echipa italiană toate costurile, dar totul are un preţ în ziua de azi, iar dacă vrei să faci sport de performanţă trebuie să scoţi mulţi bani din buzunare.

Ce-i place

„Ascult muzică clasică şi ador să schiez în timpul liber. Filmul „Legiunea Străină" este favoritul meu, dar îmi plac şi filmele de comedie", a precizat Edy.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac manelele, chiar mă deranjează. Totodată, îi detest pe sportivii care se laudă, care nu-şi încap în piele şi sunt prea plini de sine", a conchis ciclistul.

PROFIL

Născut. 4 septembrie 1992, Zărneşti.

Studii. Clasa a XI-a la Liceul Teoretic din Zărneşti, profil Alimentaţie şi Turism.

Familie: are o soră.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite