Un şofer beat a ajuns cu maşina pe şinele de cale ferată după ce a pierdut controlul autovehiculului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, în contextul în care a fost găsit de poliţişti în stare de ebrietate, la volanul maşinii personale, care pătrunsese pe şinele de cale ferată.

Pe 29 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făurei l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, care, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 203 S, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra acestuia, pătrunzând pe şinele de cale ferată.

”Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,51 mg/l, şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru  conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite