Doi indivizi care au furat componente de cale ferată provocând întârzieri ale  trenurilor au fost trimişi în judecată. Unul dintre ei nu avea acte de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi hoţi de componente de cale ferată care, în urmă cu doi ani, au pus în pericol circulaţia trenurilor în zona Brăilei au fost trimişi în judecată zilele trecute. Este vorba despre Adrian Severin, 24 de ani, şi de cumnatul acestuia, Costel Vasilache, 34 de ani. În cazul lui Severin, s-a dovedit pe timpul anchetei că acesta nici măcar nu avea acte de identitate şi nu urmase nicio şcoală.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, agenţii postului de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila au fost sesizaţi de două ori, în luna noiembrie 2014, despre disparţia unor componente ale instalaţiei de semnalizare feroviară din Staţia CF Brăila, pe firul II de circulaţie către Halta Baldovineşti.

Incidentele au fost semnalate în ziua de 6 noiembrie şi în noaptea de 9 spre 10 noiembrie. Dacă la primul incident nu au reuşit să depisteze făptaşul, la al doilea poliţiştii au avut noroc.

Oamenii legii au verificat zona, mai exact ieşirea din Gara Brăila, către Halta Baldovineşti, 400 de metri distanţă de podul Apollo, reuşind să-i surprindă pe inculpaţii Adrian Severin şi Costel Vasilache, cumnatul acestuia, care aveau asupra lor bunurile sustrase, adică doi transformatori şi o rezistenţă, bunuri în valoare de zeci de mii de lei, o cheie reglabilă, un patent şi un cleşte. Somaţi să se oprească, hoţii s-au culcat la pământ, fiind ulterior conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri.

Din cauza furtului din noaptea de 9/10 noiembrie 2014, patru trenuri de călători au înregistrat întârzieri pe ruta Baldovineşti-Brăila. Prejudiciul total cauzat CFR a fost de 8.748 lei.

Anchetatorii au constatat că Adrian Severin nu are studii şi nici ocupaţie, iar la data comiterii furturilor nu avea niciun act de identitate. „Întrucât inculpatul nu avea niciun act de stare civilă, pe parcursul urmăririi penale a fost iniţiată precedura înregistrării tardive a naşterii inculpatului. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei”, a precizat procurorul de caz.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite