Depresia de sărbători, boala care ucide sufletul. Cum ţinem departe tristeţea care ne copleşeşte la sfârşit de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă avem în preajma noastră o persoană deprimată ar fi indicat să nu o lăsăm în izolare FOTO arhivă
Dacă avem în preajma noastră o persoană deprimată ar fi indicat să nu o lăsăm în izolare FOTO arhivă

În general, perioada sărbătorilor este una atât de relaxare şi bucurie alături de cei dragi, cât şi de bilanţ, motiv pentru care, predispoziţia instalării unei depresii este foarte mare la persoanele singure, la cele care au pierdut recent pe cineva apropiat sau la cele cărora „bilanţul anual“ le dă cu minus.

Există tendinţa ca depresia să fie confundată cu o stare de tristeţe, însă ea este mai mult decât atât, depresie însemnând un cumul de stări precum: tristeţe profundă, melancolie, sentimente de inutilitate, lipsa interesului pentru activităţi care altădată ne făceau plăcere, tulburări ale somnului, fatigabilitate şi chiar ideaţie suicidară.

“Dacă acest cumul de stări, în diferite combinaţii, durează mai mult de 2-3 săptămâni, atunci putem vorbi despre depresie la persoana în cauză şi este necesară intervenţia de specialitate adică psihiatru sau psiholog clinician/psihoterapeut. Depresia poate avea diferite grade de intensitate: uşoară, moderată sau severă, intervenţia fiind efectuată în funcţie de acestea şi de contextul situaţional-existenţial” explică psihologul Eduard Bucureşteanu.

Altfel, trebuie să ştim că depresia este o boală a singurătăţii şi dacă avem în preajma noastră o persoană deprimată ar fi indicat să nu o lăsăm în izolare, chiar dacă ea ne va spune că interacţiunea-i creează un anumit stres. Dacă e lăsată singură, persoana se va „adânci” şi mai mult în depresie, iar riscul unor acte extreme (suicidale) este foarte crescut.

“Cea mai importantă recomandare pe care o putem da cuiva care simte că se află într-o stare depresivă, este aceea de a apela la un specialist care îl poate ajuta să iasă din cercul vicios al izolării şi inactivităţii sale. Alte câteva recomandări ar fi să nu ţină secretă depresia de cei apropiaţi, să nu se izoleze, să caute compania prietenilor, să fie deschis la medicaţie şi la terapiile recomandate de specialist. Să evite psihoenergizantele cum ar fi alcool, cafeină, consum de stupefiante, să aleagă un stil de viaţă echilibrat, mişcare pe cât posibil, timp de odihnă regulat, chiar dacă insomnia <ţine de mână> depresia” recomandă psihologul Eduard Bucureşteanu.

Aşadar, depresia este o boală temporară şi se poate scăpa de ea. Având pe cineva alături, începem să gândim altfel, ne vom raporta altfel la sine şi la destinul nostru, ne putem asuma responsabilitatea vieţii şi nu vom mai căuta vinovaţi în afara noastră, ci soluţii de la noi înşine.

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite