Cea mai mare moară pe bază de abur din estul Europei, construită de Anghel Saligny, stă să cadă pe malul Dunării, în Brăila
0Construită pe malul Dunării, aproape de port, moara Violattos a fost certificată în anul 1897 fiind, la acea vreme, printre cele mai mari din Europa. În anul 1921, avea un capital rulant de 20 de milioane lei aur, motoare aduse din Braunschweig, ce consumau opt tone de păcură zilnic şi o capacitate de producţie de 15 vagoane de făină în 24 de ore.
Construită în 1898 de către Anghel Saligny, Moara Violattos a reprezentat, pentru perioada când a fost inaugurată, o realizare de excepţie – era cea mai mare moară pe bază de abur din estul Europei şi devenise, astfel, mândria întregii Românii.
Istoria familiei Violattos începe să se contureze, la Brăila, în jurul anilor 1800, când, nu se ştie exact din ce motive, familia emigrează şi se stabileşte în oraşul de la Dunăre. Probabil auzise că în Brăila se pot face afaceri, aşa încât simţul comercial şi mentalitatea elenă au putut fi speculate şi pe meleagurile noastre. Chiar dacă nu erau oameni de afaceri prosperi, în momentul “debarcării” la Brăila, Violattos era deja un nume în comerţul cu grâne, motiv pentru care acesta este şi sectorul pe care grecii l-au exploatat la maxim.
Morarii Millas şi Violattos au devenit parteneri de afaceri în anul 1889, achiziţionând din Anglia o maşină de măcinat cu abur. În anul 1891 au cumpărat Moara Borghetti, pe care au perfecţionat-o, apoi Moara Lambridini în care au investit mari sume de bani reuşind să producă patru calităti de făină, cea mai bună pentru export din toată ţara.
În anul 1892, Violattos a solicitat desfacerea tovărăsiei, iniţiind cel mai ambiţios proiect din industria românească a morăritului – Fabrica de făină Panait Violattos. După aprecierea lui Iani Millas, din ură fată de familia Millas şi pentru a lovi direct în interesele acesteia, Panait Violattos a atras în întreprinderea sa lucrători ai Morii Millas, oferindu-le salarii mai mari şi, în plus, s-a asociat cu nepotul lui Millas, Iani Valerianos.
Construită pe malul Dunării, aproape de port, moara a fost certificată în anul 1897 fiind, la acea vreme, printre cele mai mari din Europa. In anul 1921, avea un capital rulant de 20 de milioane lei aur, motoare aduse din Braunschweig, ce consumau opt tone de păcură zilnic si o capacitate de productie de 15vagoane de făină in 24 de ore.
Din anul 1912, moara a avut acces la calea ferată, racordându-se nu numai la cheiul Brăilei, ci şi la drumul feroviar naţional. Clădirea are şase niveluri, dintre care două ocupate de “depozitele colosale de făinuri de toate calităţile“, fiind legată de fluviu printr-un tunel subteran, în care o instalaţie mecanică asigura descărcarea cerealelor din şlepuri direct în fabrică. Mecanicii-şefi şi maeştrii morari erau aduşi din străinătate.
Moara Violattos a fost construită pe piloţi de lemn, înfipţi în solul argilos, solidarizaţi cu elemente liniare din beton, suprastructura fiind realizată din cărămidă, iar planşeele peste parter şi peste 5 nivele fiind din profile metalice cu placă din beton armat. În timp, au fost efectuate mai multe lucrări de consolidare cele mai importante fiind realizate după cutremurul din 1977 prin montarea unor tiranţi de oţel beton.
Odiseea celebrei mori a început în anii ’40 când, din pricina problemelor financiare, a fost silită să intre în faliment. In anul 1944, ruşii au demontat toată maşinăria şi-au transportat-o în Rusia, iar în 1948, a fost naţionalizată, ulterior urmaşii celebrilor comercianţi greci fiind aruncaţi afară din propriile case.
De-a lungul timpului, trei generaţii de Violattos au construit, trăit şi au murit în Brăila, lăsând o zestre patrimonială de miliarde de lei, dar a cărei reală valoare nu se “cântăreşte”, în nici un caz, în bani.
“Imobilul din municipiul Brăila, str. Anghel Saligny nr. 1 denumit Moara Violattos este monument isotric de arhitectură clasat şi înscris ca atare în Lista monumentelor istorice din România ediţia 2004 şi este parte componentă spaţial – arhitecturală şi urbanistică semnificativă a următoarelor zone istorice protejate cu statut de monument istoric: Centrul istoric al municipiului Brăila şi Situl arheologic <Fosta Mitrolopie a Proilaviei> monument istoric. În perioada de după cel de-al doilea război mondial clădirea a fost naţionalizată schimbându-şi destinaţia, instalaţiile aferente morăritului au fost dezafectate dar păstrându-şi expresivitate arhitecturală exterioară”, spune reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila, Ana Hărăpescu.
Alexandru Bunea, ultimul moştenitor din Brăila al morii Violatos, a încetat din viaţă, în luna martie a acestui an, la vârsta de 84 de ani. Celebra moară de pe faleza Dunării a făcut obiectul unui proces deschis de moştenitorii familiei Violatos, printre care se număra şi Alexandru Bunea, împreună cu un văr din Galaţi, decedat şi el între timp, şi un alt văr stabilit în Franţa. Procesul a durat mai bine de zece ani şi s-a finalizat recent, moştenitorii având posibilitatea să opteze pentru câteva terenuri de pe faleză, inclusiv cel de sub moară, oferite în natură, sau pentru echivalentul acestora în bani. Alexandru Bunea, împreună cu ceilalţi moştenitori, au optat pentru varianta despăgubirilor băneşti.
“Imobilul însumează o suprafaţă de teren de 23.154 mp şi construcţiile amplasate pe acesta de 2838 mp. Prin decizia Curţii de Apel Galaţi moştenitorilor li se restituie teren în natură de 7877 mp şi construcţie de 264 mp şi măsuri compensatorii pentru restul, având în vedere că o parte din imobil este imposibil de restituit în natură. Moştenitorii au solicitat exclusiv măsuri compensatorii pentru întreaga suprafaţă de teren precum şi pentru construcţii nedorind restituirea în natură în forma decisă de instanţă. Această solicitare urmează a fi analizată în comisia de aplicare a Legii 10/2001” explică primarul municipiului Brăila, Aurel Gabriel Simionescu.
Aşadar, fără să fie revendicată de către moştenitorii direcţi, zestrea familiei Violattos rămâne, în patrimoniul oraşului de la Dunăre.
Citiţi şi
Se încarcă comentariile...
