Ce mai inventează hoţii. Victime din Brăila ale metodei „Accidentul” trimise să pună pachete cu bani în coşuri de gunoi de pe domeniul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metoda „Accidentul” in variantă upgradată la Brăila, unde trei femei au fost păcălite de o reţea de escroci coordonată de un deţinut aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Brăilencelor li s-a spus că diverse rude au fost implicate în accidente rutiere şi li s-a cerut să dea bani pentru muşamalizarea cazurilor. Ele erau îndemnate să lase banii discret în pubele din parcurile oraşului, ceea ce au şi făcut.

În total, cele trei femei, cu vârste cuprinse între 53 şi 63 de ani, au plătit peste 65.000 lei (650 milioane de lei vech n.n.) pentru a-şi scăpa neamurile de puşcărie. „Victimele au fost contactate pe telefonul fix de persoane care s-au recomandat drept rude ale acestora (fiică, nepot) şi le-au cerut să le ajute financiar, întrucât au fost implicate în accidente rutiere”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Pentru a fi convingători, escrocii aduceau în discuţie şi un aşa zis avocat. Afectate emoţional de veştile primite, victimele nu au stat prea mult pe gânduri şi au acţionat conform instrucţiunilor primite, lăsând banii în pubele din Grădina Publică şi Parcul Monument din municipiu, în zilele de 4, 9 şi 10 martie a.c. Ulterior, după ce au fost contactate de rudele reale şi şi-au dat seama că au fost înşelate, au depus reclamaţie la Poliţie.

Fosta concubină colecta banii

Poliţiştii brăileni au reuşit să depisteze şi să reţină o tânără din municipiul Brăila, care a participat, în calitate de complice, la săvârşirea a două dintre infracţiunie de înşelăciune prin telefon, în zilele de 9 şi 10 martie 2014. Este vorba despre Adriana R., 21 de ani, care s-a dovedit a fi fosta concubină a lui Aurelian B., deţinut aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Aurelian B. este cel care a indus in eroare victimele, folosindu-se de un telefon mobil. Adriana R. avea misiunea de a ridica pachetele cu bani lăsate în pubele de victimele înşelăciunii, un al treilea suspect fiind identificat în persoana lui Georgian P.

image

Banii erau lăsaţi în pubele, fiind apoi colectaţi de concubina deţinutului  FOTO Florentin Coman

Anchetatorii au probat faptul că fosta concubină a deţinutului oprea 500 de lei din ficare sumă colectată, apoi pasa restul banilor unei pesoane deocamdată necunoscute. Adriana R. a fost reţinută preventiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă, pentru identificarea tuturor membrilor reţelei. Procurorii brăileni au precizat că, deşi metoda „Accidentul” folosită de suspecţi este veche de doi ani, modalitatea folosită acum pentru inducerea în eroare a persoanelor ţintă este una nouă. Astfel, este pentru prima dată când infractorii trimit victimele cu banii într-un loc public, în loc să se prezinte la domiciile acestora, aşa cum procedau înainte.

Citiţi şi


 


 


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite