Brăila: Familiile brăilene se destramă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Familiile brăilene se destramă
Brăila: Familiile brăilene se destramă

Numai în primul semestru, au fost înregistrate aproape 600 de divorţuri, jumătate din familiile spulberate fiind cu copii minori

Autorităţile implicate în actul de justiţie trag un semnal de alarmă în legătură cu drama prin care trece familia brăileană, organismul care ar trebui să fie baza societăţii româneşti.

Anul trecut, la cele trei judecătorii brăilene – Judecătoriile Brăila, Făurei şi Însurăţei – s-au înregistrat nu mai puţin 1.228 de cauze civile de divorţ, faţă de doar 952 în anul precedent. Peste 600 din familiile care s-au destrămat anul trecut au copii minori, ceea ce ar trebui să le dea de gândit autorităţilor locale. Alfel spus, cei care au de suferit sunt, în ultimă instanţă, copiii.

“Principala cauză a divorţurilor este legată de plecarea unuia sau a ambilor soţi la muncă, în străinătate”

Statisticile sunt cu adevărat îngrijorătoare. Numai în primul semestru al acestui an, aproape 600 de familii brăilene s-au destrămat în condiţii dramatice. 273 din aceste familii aveau copii minori care au rămas fie la unul dintre părinţi, fie la rude, fie pur şi simplu pe drumuri. Majoritatea familiilor spulberate, sunt de părere cei implicaţi în actul de justiţie, sunt victime ale sărăciei: unul sau ambii părinţi sunt plecaţi în străinătate, pentru un trai mai bun.

“Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii de la judecătorie, am înţeles că principala cauză a divorţurilor este legată de plecarea unuia sau a ambilor soţi la muncă, în străinătate. E ca un cerc vicios, pentru că se pleacă pentru dobândirea unor venituri, practic, se pleacă din cauza sărăciei. Neavând asigurat un serviciu stabil şi un venit care să le asigure un trai decent, brăilenii sunt nevoiţi să plece peste hotare şi atunci familiile se destramă. Aici sunt de fapt două cauze, legate una de alta”,  a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Vasilica Roş.

 „Nu poţi trimite îmbrăţişări la pachet sau săruturi prin poştă”

Avocatul brăilean Mircea Constanda, membru în conducerea baroului, s-a confruntat cu nenumărate drame familiale, în unele cazuri existând familii cu cinci-şase copii rămaşi în îngrijirea bunicilor, copii nefericiţi, care tânjesc după dragostea părintească.

„Plecarea în străinătate este principalul motiv al destrămării familiilor. Au fost cazuri când, deşi soţii au plecat împreună la muncă, s-au despărţit pentru că unul avea serviciu iar celălalt era întreţinut. Alteori, unul dintre soţi îşi găsea câte un concubin acolo”, ne-a precizat juristul Constanda.

Cele mai multe familii plecate în străinătate au copii rămaşi în grija bunicilor, singurul lor venit fiind alocaţia micuţilor.
„De aceea se ajunge la drame, la automutilări, la sinucideri. Copiii suferă pentru că rămân ai nimănui. Nu poţi trimite îmbrăţişări la pachet sau săruturi prin poştă”, a mai spus Mircea Constanda. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite