Într-unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară un consilier local vrea tabletă din banii statului ca să citească ordinea de zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliu Local Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache
Consiliu Local Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

Un consilier municipal din Botoşani s-a plâns primarului că sunt prea multe pagini la mapa de şedinţă de Consiliu Local şi a cerut ca toţi consilierii să primească tablete.  Gadgeturile ar urma să fie cumpărate de la bugetul local.

Faptul că Botoşaniul se află în topul sărăciei nu îi opreşte pe unii aleşi locali să se gândească la tot soiul de extravaganţe. Un bun exemplu este Radu Lebădă un consilier municipal PNL din Botoşani. Acesta în cadrul şedinţei de Consiliu Local întrunită luni la Primărie a cerut primarului ca să doteze pe toţi membrii consiliului cu tablete. 

Radu Lebădă şi-a motivat cererea susţinând că mapele primite la ordinea de zi sunt prea ”stufoase” şi pe deasupra se consumă şi prea multă hârtie. ”Numai pentru o singură şedinţă, mapa are peste 300 de pagini. Eu cred că sunt cheltuieli importante cu hârtia. O tabletă ar fi mai convenabil. Şi nu cred că o tabletă pentru fiecare consilier este o cheltuială aşa de mare”, a precizat Radu Lebădă în plenul şedinţei de Consiliu Local. 

Primarul Ovidiu Portariuc, culmea, a îmbrăţişat ideea dar deocamdată nu pe bugetul în forma lui actuală. ”Vom găsi pe alte capitole fonduri.Deocamdată nu putem lua bani de la asitenţă socială sau de pe alte capitole importante pentru a lua tablete”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

citiţi şi:

DOCUMENT Consilierii locali au anulat comasarea liceului de coregrafie „Floria Capsali” cu liceul „Dinu Lipatti”

Proiect. Bugetul municipiului pe anul 2014, la mâna consilierilor locali

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite