Cea mai misterioasă deturnare aviatică din istorie. Piratul aerului a rămas neidentificat, după jumătate de secol
0Una dintre cele mai misterioase deturnări de avion din istoria omenirii a avut loc acum jumătate de secol, în Statele Unite. Un personaj rămas şi astăzi necunoscut a reuşit să răpească un echipaj, să obţină o sumă uriaşă de la autorităţi şi să dispară pentru totdeauna.
La începutul anilor '70, deturnarea avionelor devenise aproape o modă, mai ales în Statele Unite, pe fondul tensiunilor sociale, cauzate şi de Războiul din Vietnam. Indivizi care nu mai aveau nimic de pierdut, inadaptaţi sau disperaţi să obţină sume mari de bani, fie luau ostatici, fie ameninţau că vor arunca avioanele în aer, în timpul zborului.
Majoritatea cereau, în schimbul eliberării ostaticilor, o rută sigură către Cuba, acolo unde scăpau de sub jurisdicţia americană, dar şi o sumă consistentă de bani.
În acest context, se va naşte şi legenda lui „D.B Cooper“, singurul american care a reuşit să deturneze un avion pe teritoriul Statelor Unite, să scape cu banii şi pe deasupra identitatea să-i rămână necunoscută.
Un zbor aparent obişnuit, în Ajun de Ziua Recunoştinţei
Incidentul a avut loc la 24 noiembrie 1971, pe Aeroportul Internaţional din Portland, statul Oregon, Statele Unite.
Era ajunul Zilei Recunoştinţei, iar cursa numărul 305 de la Portland către Seattle, asigurată de un avion comercial aparţinând Northwest Orient Airlines, trebuia să fie una de rutină.
Un personaj aparent banal, care s-a recomandat la casa de bilete drept Dan Cooper, a urcat în avion. Şi-a plătit o cursă până la Tacoma. Avea în jur de 40 de ani, ochelari de soare şi un costum elegant cu sacou negru şi cămaşă albă. În mână avea un diplomat folosit în mod obişnuit pentru transportul actelor. După ce avionul a decolat, bărbatul aparent banal s-a transformat într-un „pirat al aerului”.
A acţionat cu discreţie, aproape cu timiditate. În primul rând a băut un bourbon cu o băutură răcoritoare. Apoi i-a strecurat în mână stewardesei Florence Schaffner un bileţel. Probabil bănuind că ar fi vorba de un mesaj cu o altă conotaţie, stewardesa a ignorat mesajul şi a băgat bileţelul în buzunar fără să-l citească. Culmea, Cooper a rămas calm.
A doua oară când aceeaşi stewardesă a trecut prin dreptul său a insistat să citească bileţelul şi i-a arătat o creaţie artizanală aflată în diplomat, ce semăna cu o bombă.
”A comandat ceva de băut în timp ce avionul se pregătea pentru decolare. La scurt timp, după ora 15.00, i-a înmânat stewardesei un bilet prin care anunţa că în servietă are o bombă şi i-a cerut să se aşeze lângă el. Încremenită, stewardesa s-a conformat. Deschizând servieta, Cooper i-a arătat o grămadă de fire şi un soi de batoane colorate în roşu. În plus, i-a cerut să scrie ceea ce el îi va dicta”, se arată pe fbi.gov.
Deja zborul 305 era departe de a fi unul obişnuit, iar echipajul avea să aibă o Zi a Recunoştinţei pe care nu o vor uita.
Un salt incredibil
În biletul care trebuia să ajungă în cabina piloţilor, Dan Cooper cerea 200.000 de dolari, adică echivalentul a peste 1.5 milioane de dolari astăzi, în bancnote de 20 de dolari. În plus, solicita patru paraşute.
Stewardesa s-a dus şi a anunţat piloţii. În avion se mai aflau încă 36 de pasageri, dar schimbul de mesaje s-a făcut fără ca nimeni să bănuiască ceva. Imediat echipajul a informat controlul de trafic aerian.
La rândul lor, angajaţii de la turnul de control au sunat la Poliţia din Seattle, acolo unde trebuia să ajungă avionul, dar şi FBI-ul. A fost contactat de urgenţă şi Donald Nyrop, preşedintele liniei aeriene de care aparţinea avionul. Acesta a acceptat fără să crâcnească condiţiile puse de Cooper.
”Fără îndoială, Nyrop a vrut să evite orice publicitate negativă, pe care un dezastru ca acesta ar fi adus-o fără îndoială”, se arată pe crimemuseum.org.
Odată ajunşi la Seattle, avionul a aterizat. Cooper a primit paraşutele şi banii. În consecinţă a lăsat pe toţi cei 36 de pasageri să debarce. A cerut însă ca echipajul să rămână în avion. În plus, a solicitat realimentarea avionului şi decolarea acestuia cu destinaţia Mexico City.
Totul s-a făcut exact cum şi-a dorit misteriosul pasager. Sub ochii poliţiei, avionul a decolat din nou îndreptându-se către Mexic. Pe drum însă, între Seattle şi Reno, Cooper avea să facă ceva incredibil. A cerut pilotului să zboare cât de jos poate şi mai apoi să coboare scara, aflată în spatele avionului. Oficialii americani cred că Cooper a ales intenţionat acest zbor care folosea un model de avion cu scara în partea din spate. Şi-a legat banii în jurul taliei, şi-a pus paraşuta şi s-a aruncat efectiv în gol.
După jumătate de secol, misterul rămâne
Imediat FBI-ul şi Poliţia s-au mobilizat pentru găsirea suspectului. Şi-au dat seama imediat că folosise un nume fals. În realitate nimeni nu ştia cum se numeşte cu adevărat Dan Cooper şi cine este.
A fost răscolită toată zona împădurită în care se presupune că a aterizat. Avionul, care a ajuns cu bine la sol, a fost cercetat în amănunţime. În total, au fost intervievate sute de persoane într-o operaţiune-mamut de găsire a lui Cooper, numită NORJAK.
Au existat nu mai puţin de 800 de suspecţi. Dintre aceştia cel care a stârnit cel mai mult bănuiala autorităţilor a fost Richard Floyd McCoy, un bărbat arestat la scurt timp de la incidentul cu Dan Cooper, tot pentru deturnarea unui avion. Folosise un mod similar de a scăpa cu banii, prin paraşutare.
Acesta a fost însă scos de pe lista de suspecţi, fiindcă nu semăna cu personajul descris de echipajul avionului 305.
Există supoziţia că Dan Cooper nu a supravieţuit căderii din avion. Nu avea o paraşută dirijabilă şi în plus s-a aruncat în gol deasupra unei păduri, pe o vreme ploioasă şi rece.
”Poate Cooper nu a reuşit să supravieţuiască saltului din avion. Până la urmă, paraşuta folosită nu putea fi manevrată iar încălţămintea pe care o purta nu era potrivită pentru o aterizare dură. A sărit într-o zonă împădurită, noaptea. Această teorie este încurajată şi de faptul că în 1980, un tânăr a găsit un pachet putrezit cu bancnote de 20 de dolari, şi a căror serie se potrivea cu cea a banilor daţi drept răscumpărare”, se precizează pe fbi.gov.
Nici până astăzi nu este cunoscută identitatea şi nici soarta celui care-şi spunea Dan Cooper.
Vă recomandăm să citiţi şi: