Botoşani: PORTRET: Florin Hău, Scoate vestigiile trecutului la lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: PORTRET: Florin Hău, Scoate vestigiile trecutului la lumină
Botoşani: PORTRET: Florin Hău, Scoate vestigiile trecutului la lumină

A vrut să devină balerin, dar lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Florin Hâu a ajuns să trăiască din cercetări arheologice.

A lucrat în învăţământ 13 ani, în oraşul Siret, unde a predat istoria până în 1995. Atunci şi-a descoperit pasiunea pentru istoria medievală. „Am avut un mentor extraordinar în persoana profesorului Mircea D. Matei, care este încă un Corifeu al arheologiei româneşti. În ’95 acesta lucra în Suceava şi pot să spun că de la el am învăţat meserie. M-a fascinat ideea de a fi primul care descoperă ce a fost înaintea noastră în urmă cu jumătate de mileniu“, îşi aminteşte arheologul.

A descoperit vestigii în toată Moldova

S-a transferat apoi la Muzeul Bucovinei, unde lucrează şi astăzi pe funcţia de cercetător ştiinţific.
La Botoşani a ajuns în calitate de specialist în arheologie medievală, după ce timp de aproape 14 ani s-a perfecţionat ca cercetător al acestei perioade istorice. A lucrat la Curtea Domnească din Suceava, unde a încercat să aducă la lumină urmele vieţii domnitorilor moldoveni. A fost detaşat în aproape toate judeţele Moldovei, cunoscut fiind la Iaşi şi la Vaslui.

Ca urmare a începerii unor lucrări de cercetare arheologică efectuate în municipiu, a fost contactat pentru a aduce la lumină urmele vieţii celor ce-au trăit în târgul Botoşanilor. Se numără printre puţinii care au avut şansa să rezolve probleme de cronologie şi de compoziţie arheologică a unora dintre cele mai importante monumente istorice din zona Moldovei. Printre acestea se numără Cetatea de Scaun a Sucevei, prima biserică în care a avut sediul Mitropolia Moldovei, biserica de la Mirăuţi, la Arbore, Răuseni, Zahareşti, Humorul vechi şi Moldoviţa veche.

Descoperirile de la Botoşani le consideră foarte importante pentru istoria locului. Până în momentul de faţă cele mai surprinzătoare sunt nouă cuptoare, unele pentru arderea ceramicii, altele pentru topirea metalelor, pe care le-a adus la lumină în zona din apropierea fostului magazin General.

„Sunt o descoperire valoroasă, ăsta e cuvântul. Nu numai pentru botoşăneni, ci pentru întreg Evul Mediu de la răsărit de Carpaţi. Asta pentru că într-un mediu urban propriu-zis un asemenea complex cu destinaţie economică este o premieră absolută“, a declarat arheologul.

Sunt multe obiective istorice la care ar fi încântat să mai facă cercetări. Unul dintre ele este chiar în Botoşani, la Biserica Armenească. O serie de cercetări preliminare efectuate în zonă în preajma anilor ’90 a demonstrat că sub actuala biserică ar exista urmele uneia mai vechi. „Vă daţi seama cât potenţial arheologic este acolo? Pentru mine, ca specialist, este o adevărată provocare. Nimic nu se poate compara cu descoperirea unor vestigii ale istoriei noastre care nu au fost cunoscute până acum. În momentul în care le aduci la lumină, te simţi ca un explorator al unei lumi necunoscute, care face primul pas pe acel tărâm“, mai adaugă bărbatul.

Lipsa de arheologi, o tragedie a naţiunii

Este dezamăgit că din ce în ce mai puţini români se dedică cercetării istorice şi arheologiei. Cel puţin în zona Moldovei, numărul specialiştilor în arheologie medievală se poate număra pe degetele de la o mână. „Municipiul Botoşani încă rămâne dator istoriei, dar mai ales arheologiei pentru că nu are decât un singur «medievist», şi acela în curs de pregătire. De fapt, în toată zona de la răsărit de Carpaţi este o mare penurie de arheologi medievişti. Pot spune că este o adevărată tragedie. Nu există transferul de meserie de la o generaţie la alta şi asta este o meteahnă a românilor în general“, recunoaşte cu regret Florin Hău.

Profil

Născut: 3 aprilie 1956, Vatra Dornei, Suceava.
Studii: Facultatea de Istorie, Universitatea „Ştefan cel Mare“.
Familie: Căsătorit, are un copil.

Ce-i place

Este îndrăgostit de arheologie. Ca orice om, are şi pasiuni colaterale, de exemplu muzica clasică. Recunoaşte că îi plac şi femeile frumoase.

Ce nu-i place

„Impostura. Orice individ care se arată a fi dotat nu este şi de aceea creează probleme acolo unde se află“, spune Hău.

Întrebări şi răspunsuri

Care din descoperirile pe care le-aţi făcut până acum v-a creat cele mai mari emoţii?

Un arheolog simte astfel de senzaţii la aproape oricare descoperire importantă. Când eşti pe punctul de a aduce la lumină o locuinţă în care ştii că ultima dată a intrat cineva acum 500-600 de ani nu se poate să nu simţi o emoţie. Altfel n-ai mai fi om. 

Când descoperiţi o monedă din aur sau o bijuterie, o priviţi şi altfel decât în calitate de arheolog?

Răspunsul este simplu. O privesc de fiecare dată ca orice om obişnuit. Cu surpriză şi cu „pofta“ de a admira o comoară. După care îmi revin şi încerc să rezolv tot ceea ce din punct de vedere ştiinţific trebuie rezolvat cu acel obiect de patrimoniu, care nu este al meu, arheologul Florin Hău, ci, pentru că provine din pământul României, este al statului român, de fapt al nostru ca naţiune.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite