Botoşani: 200 de vârstnici se luptă pentru a prinde un loc liber la azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul azil de bătrâni care va funcţiona în judeţ va fi inaugurat abia vineri la Bucecea, într-un fost orfelinat.  Direcţia Generală de Protecţie Socială şi Protecţia Copilului are înregistrate deja peste 200 de cereri de cazare.

Familia Bejan încearcă de trei ani să-şi interneze la un azil o rudă în vârstă, care nu mai are pe nimeni altcineva. Cei doi soţi locuiesc împreună cu copilul lor într-un apartament de două camere şi ar fi cumplit de greu pentru ei să mai ia pe cineva în casă.  De aceea au depus o cerere la Direcţia Generală de Protecţie Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) pentru a obţine un loc la Căminul de bătrâni Leorda. Oamenii au aflat cu stupoare că în acest azil nu pot fi intenate decât persoanele în vârstă care suferă de un handicap.

Conducerea DGASPC confirmă acest lucru însă nu poate face absolut nimic pentru că legea face distincţie clară între un azil de bătrâni şi un centru de îngrijire şi asitenţă socială, aşa cum este căminul de bătrâni  de la Leorda.   Primul azil de bătrâni din judeţul Botoşani, în adevăratul sens al cuvântului,  va fi inaugurat abia vineri, în oraşul Bucecea şi va avea o capacitate de maxim 20 de locuri de cazare. „Eram nevoiţi să facem ceva în acest sens pentru că avem înregistrate 200 de cereri pentru un loc într-un azil de bătrâni, iar noi nu aveam niciunul care să funcţioneze în judeţ. Cu investiţii relativ mici am reuşit să transformăm un fost centru de copii în cămin de bătrâni. Din păcate,  vor fi disponibile cel mult 20 de locuri de cazare",  a spus Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC Botoşani.

Citiţi amănunte  în Adevărul de Seară de marţi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite