Botoşani: Căsătorii mai puţine, divorţuri mai multe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Căsătorii mai puţine, divorţuri mai multe
Botoşani: Căsătorii mai puţine, divorţuri mai multe

Între timp, numărul divorţurilor înregistrate în primul semestru al acestui an a crescut considerabil.

În ultimul an, numărul căsătoriilor înregistrate la Oficiul Stării Civile a scăzut. Chiar dacă se iubesc şi îşi doresc să-şi petreacă o viaţa întreagă împreună, tinerii botoşăneni preferă să renunţe la petreceri şi la nunţi din cauza lipsurilor financiare. Zeci de cupluri sunt nevoite să renunţe la nunţi în ciuda dragostei pe care o împărtăşesc.


Poveste de dragoste
Simona şi  Sebastian sunt doi tineri frumoşi care s-au cunoscut acum mai bine de opt ani. S-au plăcut şi recent au decis să-şi unească destinele. Nu le-a fost uşor, însă dragostea dintre ei a fost mult mai mare decât suma de bani pe care au pus-o la bătaie pentru petrecerea lor.

„Avem foarte mult timp de când suntem împreună şi ne iubim foarte mult. Am fost un an de zile în afara ţării, am strâns bani şi am decis să ne căsătorim“, a spus Sebastian, tânărul de 28 de ani, mecanic auto.  Cei doi tineri lucrează de câţiva ani în Spania şi au venit acasă pentru a-şi legaliza relaţia. Fericirea celor doi nu este împărtăşită de mulţi alţi tineri care, din lipsa banilor, au decis să renunţe la căsătorie. 


Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul căsătoriilor a scăzut, spune şi ofiţerul stării civile, Constantin Gabur. „În acest an s-au înregistrat mai puţine nunţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dar suntem abia în luna august şi cred că până la finele acestui an se vor înregistra 1.000 de căsnicii. Numai în acest sfârşit de săptămână avem aproximativ 60 de căsătorii. Este şi luna în care românii noştri plecaţi la muncă în străinătate se întorc pentru nuntă“, explică Constantin Gabur, ofiţer stare civilă Botoşani.

Cele mai multe despărţiri au fost în luna aprilie
În schimb, numărul cuplurilor care au decis să se despartă a crescut în acest an cu peste 160. Dacă în primele luni ale anului 2008, 232 de familii au decis să se despartă, în utimele şase luni ale acestui an nu mai puţin de 395 de familii au ajuns în faţa judecătorilor  şi au semnat actele pentru divorţ.
 

„Numai în luna aprilie s-au înregistrat 129 de divorţuri. Faţă de anul trecut, în primul semestru al acestui an peste 395 de cupluri de botoşăneni au decis să divorţeze“, a specificat şi Ovidiu Mihalache, şef serviciu Direcţia Judeţeană de Statistică Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite