Botoşani: Bolile de sezon fac ravagii la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de doi ani a murit, iar un băieţel de nouă ani se află în stare critică la spital

În ambele cazuri, medicii botoşăneni au crezut iniţial că este vorba despre virusul A H1N1.

Ionela Herghelegiu, o fetiţă de doi ani din comuna Icuşeni, a murit ieri dimineaţă la Spitalul de Pediatrie din Botoşani. „Copilul a fost adus sâmbătă seară la spital de mama lui, cu febră mare, dureri de cap şi tuse. A fost internat la Secţia de Terapie Intensivă, dar a decedat după o oră în ciuda eforturilor noastre de a-l menţine în viaţă“, a declarat Geta Caraciuc, medic de gardă la Spitalul de Pediatrie.


Şefii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani au declanşat o anchetă epidemiologică pentru a stabili dacă că simptomele fetiţei au fost provocate de gripa porcină. După ce au cerut acordul părinţilor pentru necropsie, cadrele medicale au ajuns la concluzia că moartea Ionelei a fost cauzat de o altă afecţiune. „Fetiţa a murit în urma unei pneumonii care i-a provocat o insuficienţă respiratorie acută“, a declarat Ecaterina Chihaia, epidemiolog în cadrul DSP.


Familia Ionelei,
în stare de alertă


Rudele Ionelei spun că este posibil ca fetiţa să se fi molipsit în municipiul Botoşani, acolo unde a stat împreună cu mama ei timp de o săptămână. Ele s-au întors la Icuşeni vineri, iar sâmbătă fetiţa a început să se simtă rău.
I-a spus mamei că o doare în gât şi că o doare capul. Sora mea a sunat la ambulanţă la 2 noaptea. Au venit, au luat-o şi au dus-o la Botoşani. Peste două ore, am auzit că a murit“, a spus Ilie Cercel, unchiul fetiţei. Rudele se tem acum să nu fie şi ele bolnave de gripă porcină.


Cosmin, victima medicilor


Tot ieri a ajuns în stare gravă la Iaşi Cosmin, un băieţel de nouă ani din comuna botoşăneană Truşeşti. Acesta prezenta, potrivit reprezentanţilor DSP Botoşani, simptomele gripei porcine şi a fost dus de părinţii săi mai întâi la dispesarul din Truşeşti, unde un medic i-a injectat un antibiotic.


Pentru că starea copilului s-a agravat brusc, a fost dus la Botoşani, de unde a fost trimis cu o ambulanţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. „Se face tratament cu antibiotic doar dacă pacientul este în stare gravă şi are insuficienţă respiratorie“, a subliniat doctorul Vasile Cepoi, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi. Medicii ieşeni îi fac teste micuţului pentru a stabili diagnosticul.

Cel mai probabil copilul are meningită şi nu gripă porcină. Nu putem să dăm pentru moment un diagnostic sută la sută sigur“, a afirmat Carmen Dorobăţ, director la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Angajaţii unităţii medicale au povestit că puştiul, însoţit cel mai probabil de bunica lui, a fost dus imediat la Terapie Intensivă. „Când l-au scos din Ambulanţă nu era prea bine, dar nu era nici în comă. A fost dus sus la Terapie Intensivă“, a spus unul dintre angajaţii spitalului.


Au murit pentru că
nu au mers la doctor


Un botoşănean de 47 de ani a murit sâmbătă, pe 10 noiembrie, după ce a tratat cu neglijenţă o răceală puternică. Bărbatul se simţea rău de patru zile, dar nu a mers la medic. La începutul săptămânii trecute a murit şi o fetiţă de un an, care a fost răpusă de pneumonie. Chiar dacă micuţa s-a simţit foarte rău, mama ei a preferat să îi dea doar un sirop, fără să consulte vreun medic.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite