„Cum s-a instalat la primărie, Norbert Kuales a concediat cea mai mare parte dintre funcţionarii români. El punea piedici oriunde putea locuitorilor români şi evrei din Bistriţa, unul din actele lui fiind acela de a refuza semnarea certificatelor de care aveau nevoie locuitorii minorităţilor persecutate pentru ca în felul acesta să nu aibă rezultatul dorit de ei doleanţelor lor la diferite autorităţi administrative şi judiciare,” îşi începe povestea secretarul Primăriei Bistriţa până în 1942, Victor Molnar.

Edilul Bistriţei Norbert Kuales a fost numit primar în 1940, îndeplinind până la acea dată funcţia de jurist consultant în cadrul primăriei. A fost numit în locul fostului primar, tot sas, care avea „viziuni mult prea democratice”.

Potrivit secretarului municipiului măsurile luate de către edilul sas a dus în cele mai multe cazuri la ruinarea comercianţilor evrei şi români. Au fost înlăturaţi şi meseriaşii, cei mai mulţi dintre ei români.


„Sistemul care a dus la pierderea drepturilor a fost acela de a nu elibera acte, aşa că, cei interesaţi îşi pierdeau drepturile prin nepunerea certificatelor în termen cu ocazia revizuirilor impuse de autorităţile superioare administrative maghiare. În sistemul de persecuţii aplicate de fostul primar Kuales împotriva românilor şi evreilor, mai cu seamă a evreilor era şi măsura luată de el de a evacua din unele dependinţe şi chiar din încăperi principale pe evreii şi românii proprietari de case,” relatează Victor Molnar.


De asemenea, Norbert Kuales a fost şi responsabil de organizarea ghetoului din afara oraşului, într-o livadă sub cerul liber, unde au fost duşi evreii din Bistriţa-Năsăud.


„Cu prilejul internării în ghetou a evreilor, Kuales având rol de organizator şi conducător al aparatului administrativ care a pus în practică măsura, şi-a însuşit obiecte de valoare de la internaţi, pe care le-a dus cu el în Germania, în cursul lunii iunie sau iulie 1944, când a plecat demisionând din postul ce-l deţinea,” completează secretarul Primăriei Bistriţa.

 

Vă mai recomandăm:

FOTO Saşii din Transilvania răspândiţi prin toată Europa s-au întâlnit la Livezile

FOTO Cum s-au transformat saşii, din majoritatea în minoritate cu doar 300 de suflete în Bistriţa

FOTO De la interdicţie de a locui în Cetatea Bistriţei, la cartierele „organizate” în funcţie de etnie sau statut social