Povestea descendenţilor marelui George Coşbuc: „Despre ce ar mai scrie el acum? Despre combina ultramodernă şi vile!“

Publicat: 05.05.2018 16:05

Ultima actualizare: 10.08.2022 20:55

Pe 9 mai se împlinesc 100 de ani de la moartea „poetului ţărănimii“, George Coşbuc. Localitatea unde a crescut poetul, care l-a inspirat să zugrăvească în versuri o imagine a satului tradiţional românesc şi care acum îi poartă numele, este împânzită cu vile impresionante, iar localnicii se ocupă tot cu munca pământului, dar în Spania, Germania sau Marea Britanie.

Satul Hordou din Districtul Năsăud era parte din Imperiul Austriac pe 20 septembrie 1866, când s-a născut acolo George Coşbuc.

Este satul care nu doar că l-a inspirat pe ardeleanul devenit „poetul ţărănimii“, ci avea puteri aproape supranaturale asupra sa. Dorul de casă îl îmbolnăvea, după cum reiese chiar din biografia poetului. După ce s-a mutat la Bucureşti (unde a şi murit la 9 mai 1918), i se făcea adeseori dor de casă şi atunci nimic nu-l putea ţine în loc: pleca spre munţi, spre Hordoul său, cu toate riscurile pe care le presupunea o trecere ilegală a graniţelor Imperiului.

MAI „TRĂIEŞTE“ SCRISUL LUI COŞBUC?

Despre legătura lui Coşbuc cu pământul natal şi cu ţăranii săi din Hordou şi din toată ţara a scris şi Liviu Rebreanu: „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici, în ţară, dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii... A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştenilor. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc“, nota Liviu Rebreanu în Ziarul „Lumina“, la câteva zile de la moartea poetului.

George Coşbuc a fost al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Casa poetului, transformată în muzeu, a fost ridicată chiar de către tatăl său, cu ajutorul oamenilor din sat.

„Casa datează din 1840 şi este una dintre cele mai vechi case din Ţara Năsăudului. Este ctitoria tatălui lui George Coşbuc, a părintelui Sebastian Coşbuc. La construcţia casei au ajutat toţi oamenii satului, de când s-a desprimăvărat şi până toamna târziu. Este una trainică, din piatră de carieră“, precizează custodele muzeului, Dorel Aurelian Someşan.

În casa respectivă au stat şi o parte dintre urmaşii lui Coşbuc, care încă trăiesc. Este vorba despre nepoţii fratelui celui mai mic al poetului. Timp de 30 de ani, descendenţii poetului au locuit în casa-muzeu. Camera de oaspeţi şi o cameră de rugăciune erau partea de muzeu ce putea fi vizitată, iar celelalte trei camere şi holul aparţineau fratelui mai mic al lui Coşbuc, Aurel, care locuia acolo împreună cu familia. El a fost şi primul custode al muzeului.

Casa lui George Coşbuc, unde au şi locuit o parte dintre urmaşii săi

„La patru ani de la moartea lui George Coşbuc, ia fiinţă primul muzeu memorial din Ardeal. Camerele din faţă, respectiv camera de oaspeţi şi chilia sau camera de rugăciune, devin muzeu şi reprezintă primul muzeu memorial din Ardeal, cu un aport deosebit din partea lui Octavian Goga, bun prieten cu George Coşbuc şi care la acele vremuri era ministru al Instrucţiunii şi Cultelor în Guvernul Alexandru Vaida-Voevod. Din data de 14 mai 1922, s-a interpus un paravan, pentru ca vizitatorii să poată să vină în muzeu, iar în restul casei, din 1922 şi până în 1952, în celelalte camere, respectiv trei camere şi un hol, a locuit Aurel, fratele mai mic al lui George Coşbuc, împreună cu familia. În 1952, statul român preia întreaga casă şi îl despăgubeşte pe ultimul descendent, iar în 1954, întreaga casă devine muzeu. Chiar el (n.r. – Aurel) a fost primul muzeograf al casei memoriale a fratelui său“, povesteşte Dorel Aurelian Someşan.

„ÎNTRE CLĂDIRILE CELE MARI, CASA LUI COŞBUC APARE CA MINUSCULĂ“

Maria Filip, fostă Coşbuc, are 81 de ani şi este nepoata fratelui mic al lui Coşbuc. Împreună cu fraţii săi, ea a locuit în casa poetului până în ’52. Femeia care şi-a făcut casă aproape de muzeu îşi aminteşte şi acum cum veneau turiştii la muzeu, în timp ce familia îşi vedea de gospodărie şi de animale, în spatele casei memoriale.

„Acolo am trăit şi eu, aici m-am născut, de aici m-am căsătorit. Până în ’52 am stat aici. În spate o fost gospodărie mare, cu grajduri, stupini. Noi n-aveam legătură cu faţa (n.r. – partea din faţă transformată în muzeu). Venea lume multă. Aşa era casa şi atunci, cum o vedeţi amu’“, povesteşte Maria Filip.

Maria Filip, fostă Coşbuc, în faţa casei unde a trăit până în `52

Dacă acum 50-100 de ani, casa lui Coşbuc era una dintre cele mai impunătoare din sat, acum abia se mai zăreşte pe strada principală a localităţii de vilele masive care au fost ridicate în ultimul deceniu.

„Pe apa Sălăuţei (n.r. – râul care străbate localitatea) n-o fost casă aşa mare, în timpurile alea. Acuma, între clădirile cele mari, apare ca minusculă“, completează George Coşbuc, unul dintre descendenţii poetului, care îi poartă şi numele.

Nici urmaşii lui Coşbuc nu se mai dau în vânt după casele ţărăneşti, înlocuindu-le cu variantele mai moderne. Printre puţinii descendenţi ai poetului care încă îşi mai duc veacul într-o casă tradiţională este tocmai tanti Maria, care locuieşte la doi paşi de casa memorială a poetului:

„Tăt într-o casă ţărănească stau, cu prispă. Am o casă de lemn veche, făcută în ’67. Răsufli altfel în casele astea. Trei (n.r. – dintre descendenţii poetului) mai avem case d-astea“, precizează Maria Filip.

COŞBUCENII SUNT TOT AGRICULTORI, DAR ÎN SPANIA

Odată cu vilele multicolore s-au cam risipit şi obiceiurile. În ultimii ani s-a încercat punerea în scenă a unor obiceiuri vechi din zonă, cum este „claca popii“ sau chiar celebra „Nuntă a Zamfirei“ a lui Coşbuc. Doar bătrânii îşi mai aduc aminte de aceste obiceiuri.

Hainele ţărăneşti mai sunt îmbrăcate doar la sărbători mari, iar pământul este lucrat mai puţin şi cu unelte moderne. Coşbucenii nu au renunţat de tot la agricultură, doar că o practică la străini, pe bani mai mulţi. Banii făcuţi în Spania, Germania sau Marea Britanie se întorc în Coşbuc şi sunt investiţi în vile impunătoare.

„Lumea o evoluat şi nu o mai făcut case ţărăneşti. O progresat ştiinţa, oamenii au mai mulţi bani. Care o mai rămas pe aici se ocupă cu agricultura, da’ mulţi îs duşi în Spania, Germania, Anglia. Cu agricultura se ocupă şi pe acolo. Se mai lucră pământul şi aici, da` mai puţân“, explică badea Nicolae, în timp ce-şi trage sufletul alături de alţi vecini în faţa unei vile cu două etaje.

Citește și: Povestea de film a fondatorului Operei Române. A participat la Comuna din Paris, iar Hariclea Darclee a fost printre discipolii săi

Casa poetului pare minusculă pe lângă vilele care au acaparat strada principală a localităţii în ultimul deceniu

DESPRE CE AR SCRIE ACUM COŞBUC?

Cu toate vilele şi modernismul care au acaparat mai toate satele din Bistriţa-Năsăud, oamenii încă îl consideră pe „poetul ţărănimii“ simbolul localităţii lor. Custodele casei memoriale spune sus şi tare că, deşi mulţi dintre cei 5.000-6.000 de elevi care calcă pragul muzeului nu ştiu mare lucru despre poet, elevii care învaţă la şcoala „George Coşbuc“ trebuie să cunoască măcar câteva dintre poeziile sale.

„Nu este copil de la şcoala gimnazială care poartă numele George Coşbuc să nu ştie măcar o poezie. E obligatoriu să ştie poezii. Trebuie să trăieşti cu Coşbuc. Noi ţinem la tradiţie, ne identificăm cu Coşbuc, nu e nicio laudă, este ceva real şi palpabil. Din păcate, tradiţia nu mai este la ea acasă cum era înainte“, spune muzeograful Dorel Aurelian Someşan.

Descendenţii familiei Coşbuc cunosc şi ei foarte bine operele poetului. CFR-istul de 79 de ani şi sora sa, Maria Filip, deşi au doar două clase, sunt mari fani ai poetului, fiind capabili să recite versurile sale ore întregi.

„Tata o murit şi cum o fost luat chiabur de comunişti, n-am mai umblat la şcoală. Io n-am făcut şcoală, da’ am avut copii, nepoţi care o umblat la şcoală şi mi-o citit, am auzit. Mai demult auzeai poeziile şi la radio. Nu mai îs ce prezenta el în poezii. El o scris ce o simţit şi ce o văzut pe viu. Le-am văzut şi eu: moara, casa, obiceiurile, acu nu mai îs“, precizează Maria Filip, fostă Coşbuc.

Dezbatere cu urmaşii lui Coşbuc: cum ar arăta acum versurile „poetului ţărănimii” ?

Despre ce ar scrie George Coşbuc în 2018? Cu siguranţă „poetul ţărănimii“, dacă s-ar fi născut cu 150 de ani mai târziu, ar fi fost obligat să-şi găsească altă inspiraţie. Întrebat cum ar arăta poeziile lui Coşbuc în 2018, Sebastian, unul dintre urmaşi spune:

„Despre ce ar putea să scrie? Despre combina ultramodernă! Dar ce să spună despre ea?!“. De acord cu asta este şi CFR-istul: „Dacă ar vrea cineva să scrie ce o scris Coşbuc, Eminescu sau Creangă nu se mai poate scrie pe timpurile de astăzi. Îs timpurile altfel, cum se schimbă clima, se schimbă timpurile. Acuma s-o schimbat şi timpurile, nu mai merge nimeni la secerat“.

Cel mai mic George Coşbuc are 5 ani

Familia Coşbuc are zeci de descendenţi în comunele Coşbuc şi Leşu. În Leşu a ajuns partea „preoţească“ a familiei, care a dus mai departe tradiţia moştenită de la tatăl poetului. În familia sa au fost nu mai puţin de 14 generaţii de preoţi. Printre descendenţi se numără şi patru care se numesc George Coşbuc. Este vorba chiar de patru generaţii. Cel mai în vârstă are 79 de ani şi a fost CFR-ist de meserie, următorul are 58 de ani şi este electronist. Următorul are 34 de ani şi este inginer. Cel mai mic George Coşbuc are 5 ani.

Citește și: „Războiul nostru pentru neatârnare”, de George Coşbuc, împreună cu ziarul „Adevărul”

„Când a născut soţia ne-am tot gândit cum să îi punem numele. Am zis că neapărat unul dintre nume trebuie să fie George şi am tot oscilat între Adrian şi până la urma am zis că nu mai punem niciunul, lăsăm aşa: George Coşbuc. Am vrut şi să nu se piardă numele, a fost un motiv în plus să alegem aşa. Mai am o fetiţă pe care o cheamă Maria, tot nume românesc. Cred că o să fie mândri cu numele acestea când vor creşte. Acum sunt la modă tot felul de nume spaniole şi din alte părţi pe care abia le mai poţi pronunţa şi noi am zis că vrem nume autentice, româneşti“, precizează inginerul de 34 de ani care poartă tot numele poetului.

De la stânga la dreapta: Sebastian Coşbuc, George Coşbuc (79 de ani), George Coşbuc (58 de ani), George Coşbuc (34 de ani), George Coşbuc (5 ani), Maria Coşbuc

Numele de Coşbuc nu a fost o corvoadă pentru urmaşii poetului, dar nu de puţine ori a creat mirare în rândul colegilor de clasă, ai celor de muncă sau ai profesorilor. Inginerul de 34 de ani care poartă numele George Coşbuc spune că atunci când îl prindea poliţia fără acte prefera să mintă decât să spună adevărul, tocmai pentru a nu avea impresia oamenii legii că glumeşte.

Cel mai în vârstă George Coşbuc povesteşte amuzat: „Eu am lucrat la calea ferată, la Dej. Era acolo unu Rebreanu, din Cociu. Eu eram începător la calea ferată şi când m-am întâlnit cu el am întins mâna şi am zis «Coşbuc» şi el zice: «Rebreanu. Tu George Coşbuc, eu Liviu Rebreanu, s-o întâlnit doi scriitori la calea ferată»“.