Peripeţiile unuia dintre puţinele steaguri din Transilvania care au ajuns la Marea Unire: a fost ascuns în gunoaie ani la rând şi furat la o manifestare
0În Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, la loc de cinste stă un steag bătut de vreme, cu o istorie după care s-ar putea scrie o carte. Este vorba despre steagul cu care ţăranii din Pinticu Tecii, o comunitate mică din judeţ, au participat la Marea Unire din 1918. În cei 100 de ani de existenţă, steagul a fost ascuns şi chiar furat, însă a reuşit să treacă testul timpului.
Un steag impunător a dominat preţ de câteva săptămâni Centrul German din Bistriţa. Este vorba despre un steag lucrat manual din pânză cu ciucuri de mătase, cu dimensiuni de trei metri pe 1,6 metri. Pe steagul în cauză stă scris „Acum ori niciodată”. Din anii `60 acesta este în custodia Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Deşi provine dintr-un mic sat din judeţ, Pinticu Tecii, după istoria acestui steag se poate scrie cu lejeritate o carte. Asta pentru că steagul este legat de cele mai importante evenimente istorice care au marcat România. Este vorba despre Revolţia de la 1848 şi de Marea Unire din 1918.
„Steagul provine din localitatea Pinticu Tecii, o localitate puternic încărcată cu românism. Acolo a existat o comunitate puternică implicată în lupta naţională. De acolo s-a tras unul dintre reprezentanţii Revoluţiei de la 1848 Constantinu Roman Vivu, unul dintre comandanţii Legiunii a 12-a din timpul revoluţiei de la `48”, explică istoricul şi muzeograful Corneliu Gaiu.
Potrivit documentelor şi istorisirilor vremii, acest steag a fost făcut manual, de către femeile din Pinticu Tecii, pentru a însoţi grupul de ţărani care a participat la Marea Unire din 1918 la Alba Iulia. Asta deşi, mare parte din localnici spun că steagul ar data din 1848 şi că ar fi fost purtat de Constantinu Roman Vivu la Revoluţie.
„După aspect şi după textul scris pe steag, „Acum ori niciodată”, şi după dispunerea culorilor pe drapel e aproape cert că a fost confecţionat înainte de plecarea delegaţiei locale la adunarea de la Alba Iulia din 1918, cu care aceasta s-a afirmat acolo şi a susţinut mesajul comunităţii româneşti din Transilvania. În 1848 erau invers dispuse culorile pe steag, pe orizontală, nu pe verticală”, explică Corneliu Gaiu de ce nu rămâne în picioare variant potrivit căreia steagul ar data din 1848.
Cert este faptul că acest drapel a participat la adunarea de la Alba Iulia. Ne sugerează acest lucru textul de pe drapel şi documentele epocii. Din păcate nu există şi imagini în care să apară acest drapel, asta pentru că un singur fotograf a fost la Alba Iulia, iar mărturiile fotografice lăsate sunt puţine.
„Au mers la Alba Iulia cu sufletul şi cu steagul în frunte. Cred că a fost făcut special pentru această ocazie. Era greu de acceptat de către autorităţi afişarea cu un tricolor de asemenea dimensiuni”, completează istoricul.
Steagul, asociat cu Constantin Roman Vivu
Cu toate acestea, comunitatea din Pinticu Tecii asociază acest steag cu Constantin Roman Vivu, un erou al naţiunii române şi un simbol al Revoluţiei de la 1848. Potrivit localnicilor, acest steag ar fi fost purtat de către armata lui Constantin Roman Vivu în timpul Revoluţiei de la 1848.
„E important şi faptul că în tradiţia locului steagul şi păstrarea lui se leagă de acel erou al naţiunii române, chiar dacă nu a fost steagul legiunii a 12-a condusă de Constantinu Roman Vivu. Faptul că în mentalitatea colectivă, în memoria locului el a fost asociat cu acest fruntaş al revoluţiei de la `48 e la fel de important şi nici nu e atât de decisiv când a fost purtat steagul”, spune Corneliu Gaiu.
Constantinu Roman Vivu a fost prefectul legiunii a 12-a, având pe mână toată armata din zona Mureş şi Bistriţa-Năsăud. Acesta era unul intre oamenii de bază a lui Avram Iancu. Mai mult, potrivit unei legende locale, Avram Iancu şi-ar fi antrenat soldaţii chiar în Pintic, într-un loc ce a primit numele „Piciorul Iancului”.
După studii teologice făcute la Blaj, Constantin Roman Vivu pleacă în Ţara Românească, unde intră în cercul revoluţionarilor, devenind bun prieten cu Nicolae Golescu şi cu Nicolae Bălcescu. Ia parte la mişcarea revoluţionară din Muntenia, după care revine în Transilvania, unde luptă pentru emanciparea naţională şi afirmarea naţiunii române.
Trece din nou munţii şi, împreună cu Golescu şi Bălcescu, încearcă să intervină în confruntările dintre revoluţionarii maghiari şi cei români. Este printre puţinii care încearcă o apropiere între cele două tabere, angajându-se în cele din urmă în luptă. Adună grupurile de revoluţionari din zona Tecii, alături de care obţine nenumărate victorii împotriva trupelor maghiare.
Ascuns în gunoaie şi furat
Până să ajungă la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, steagul a stat preţ de decenii în Biserica din Pinticu Tecii. Aşa obişnuiau să-şi păstreze micile comunităţi emblemele şi simbolurile.
„În 1940, când Nordul Transilvaniei a fost integrat Ungariei Hortyste, oamenii de acolo au încercat să prezerve acest simbol şi l-au ascuns în turla bisericii. L-au adus în atenţie abia după Război, iar ulterior a fost donat muzeului”, spune Corneliu Gaiu.
Se pare totuşi că acest steag a avut parte de mai multe peripeţii. Ne dezvăluie acest lucru localnicul Horaţiu Şincai.
„La un momen dat, steagul a fost dus la inaugurarea unui monument în Sângeorgiu de Mureş în 1939. Steagul a fost furat şi cu greu recuperat şi adus acasă. În timpul cedării Ardealului a fost ascuns în Pintic, într-o piele de căprioară, într-un morman de gunoaie. După ce s-au liniştit lucrurile, steagul a fost adus şi ascuns în podul bisericii noastre, între scândurile din pod. Pentru a arăta tensiunea anului 1848, langea steagului avea un pumn încordat”, explică Horia Şincai.
Conform istoricului Corneliu Gaiu, acesta este singurul steag din Bistriţa-Năsăud păstrat din această perioadă. De asemenea, este unul dintre puţinele steaguri din Transilvania cunoscute şi asociate cu acea perioadă.
Se încarcă comentariile...
