Performanţa unui şofer beat din Bistriţa: a luat în plin un stâlp, un copac şi un parapet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Un bărbat de 37 de ani din Bistriţa a fost protagonistul unui accident spectaculos în această dimineaţă. Beat fiind a intrat pe contrasens, a acroşat un stâlp, a scos un copac din rădăcini şi a luat în plin un parapet.


Accidentul s-a produs în această dimineaţă, la ora 04:00 pe strada Libertăţii, fiind implicată o singură maşină. Protagonistul, un bărbat de 37 de ani, se afla cu încă două tinere în maşină în momentul producerii accidentului.

Acesta, se pare, a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens şi mai apoi în decor, unde a luat în plin un stâlp, un copac, pe care l-a scos din rădăcini şi mai apoi un parapet.

Dacă şoferul a scăpat fără nicio zgârietură, tinerele care se aflau cu el în maşină s-au ales cu politraumatisme, una dintre ele rămânând blocată între fiarele contorsionate.

Potrivit etilotestului, şoferul băuse bine, acesta indicând 0,69 de mg/l alcool pur în aerul expirat.


Vă mai recomandăm:

Bărbat de 70 de ani, secţionat în două de un tren în Lunca Ilvei

FOTO UPDATE Accident cu doi morţi şi doi răniţi în Monariu

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite