Cum obţinem look-uri diferite cu aceeaşi piesă vestimentară. Designerii propun piese „versatile“ ce pot fi combinate uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un blazer multifuncţional ne poate ajuta să „construim” mai multe look-uri potrivite pentru diverse ocazii FOTO: Anca Cheregi
Un blazer multifuncţional ne poate ajuta să „construim” mai multe look-uri potrivite pentru diverse ocazii FOTO: Anca Cheregi

Visul oricărei femei este să afişeze în fiecare zi un look proaspăt şi diferit. Ce ne facem însă atunci când fie nu suntem dispuse să investim foarte mult în haine, fie ne-am îndrăgostit de o piesă vestimentară pe care ne-am dori să o valorificăm la maxim? Ne ajută designerii care propun piese versatile care pot fi asortate la aproape orice.

Designerii au pregătit pentru cei care vor să fie economi şi să nu cheltuiască mulţi bani pe haine piese care pot fi combinate cu aproape orice. Unul dintre designerii care are în colecţie astfel de piese este bistriţeanca Veronica Frişan.

Pentru a ne arăta cum putem obţine mai multe look-uri diferite cu o singură piesă vestimentară, Veronica propune un blazer multifuncţional, perfect pentru acest sezon.

„Îl poţi purta pur şi simplu descheiat peste o rochie, colanţi, fuste midi clos, pantaloni ţigaretă, rochii maxi din dantelă, jeanşi boyfriend, clasica rochie neagră, pantaloni de piele, peste ţinute de birou, de weekend sau de cocktail. Peste aproape orice. Fie că îl porţi peste o rochie fluidă sau un pantalon cu talie înaltă, suprapune o curea din piele şi îţi va transforma instantaneu ţinuta. Blazerul are acea putere de a oferi oricărei ţinute un aer smart, casual, sporty sau chiar elegant. Este un item jucăuş şi practic”, dezvăluie designerul Veronica Frişan.

Astfel, cu un singur item putem să „construim” look-uri  potrivite pentru o ieşire cu prietenii, pentru un cocktail şi chiar pentru birou. Potrivit designerului bistriţean, totul ţine de imaginaţie, cromatică şi versatilitate. Totuşi, obiectele vestimentare cele mai potrivite pentru astfel de „jonglerii” sunt cele clasice, minimaliste şi neutre.

blazer bistrita 1
blazer bistrita 2

Look-uri diferite obţinute cu acelaşi blazer (Model: Ficaa Bălăncan, Foto: Anca Cheregi)

blazer bistrita  3

Piese „cameleonice” ce nu trebuie să lipsească din garderoba de vară

Veronica Frişan a dezvăluit şi câteva dintre tendintele vestimentare din această vară. Din garderoba noastră nu trebuie să lipsească produsele ce prezintă transparenţe, acestea fiind uşor de purtat în aproape orice context.

„De exemplu, dacă avem în garderobă o rochie cu transparenţă sau o cămaşă tip rochie putem să ne jucăm cu ea în alcătuirea unor diverse outfit-uri şi anume: pe sub rochie putem purta un body decent pentru o petrecere la piscină. În contextul zilei putem opta pentru o rochie nude şi cu transparenţă peste (rochie sau cămaşă tull), sau un top maiou simplu şi pantaloni scurţi, pot fi atât colorate în aceeaşi cromatică, cât şi în varianta uni”, mai spune designerul.

Rochiile vaporoase cu accesoriile potrivite pot fi purtate atât ziua, cât şi seara. Seara putem să o accesorizăm cu nişte accesorii metalice în nuanţe de auriu sau argintiu, care ne ajută să obţinem un efect „glam” cu care vom scoate rochia din anonimat.

„Un alt curent dominant al sezonului este legat de printuri, o aglomerare de printuri diverse, dar care au ca şi bază aceeaşi consistenţă cromatică care te poate scoate în evidenţă, iar cu un flux de imprimeuri bine alese poţi realiza un concept inedit vestimentar cu care nu vei trece neobservat”, completează Veronica Frişan.

Vă mai recomandăm:

Kate Moss de România. Povestea tinerei de pe malul Someşului care i-a cucerit pe designerii lumii

Creatoarea de modă Andreea Dogaru, comparată cu Alexander McQueen la Strasbourg  Fashion Days 2015

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite