Bistriţa: Portret/ Alina Taloş „predă” veselia irlandeză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate fi Prinţul Tartaglia, o domniţă medievală sau o solistă de muzică irlandeză, acompaniindu-se  la tamburină sau bodhran.

Când era mică, ţinea lecţii imaginare cu copii imaginari. Până la urmă, i s-a dat ocazia să predea unor copii adevăraţi, nu numai ca învăţătoare, ci şi în calitate de coregraf de dans medieval. Iar oamenilor mari se încumetă să le predea „veselia irlandeză” prin cântecele ei, dar şi să le insufle entuziasmul pentru teatru.  

Teatru, muzică şi dans

Pe Alina am văzut-o de multe ori la Bistriţa cântând alături de trupa de muzică tradiţională irlandeză, Shannon Band, atât cu vocea, cât şi la tamburină, bodhran sau linguri. În acelaşi timp este actriţă şi predă dansurile medievale grupului Nosa din Bistriţa. Face parte din Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, dar şi din Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză. Odată cu muzica irlandeză aduce şi veselia specifică nordicilor, bucuria lor pentru viaţă. „Vioara şi flautul dau tonul acestei muzici. Cântăm mai ales muzică de petrecere, de pub, muzică de băut, de veselie. Dar cântăm şi destul de multe cântece pentru copii”, spune Alina.

Lecţii imaginare cu copii imaginari

De altfel, frumoasa „domniţă” are foarte multe în comun cu copiii, pentru că a fost câţiva ani învăţătoare. În pedagogie s-a iniţiat de mică, de când ţinea lecţii imaginare copiilor imaginari, în curtea bunicilor. „Când era mică, voiam să mă fac învăţătoare. Ţineam lecţii în curte la bunici. Aveam tablă şi cretă de scris. Vorbeam singură cu copii imaginari, scriam lucrări pentru fiecare copil şi le corectam cu roşu. Asta era ocupaţia mea principală în copilărie”, povesteşte Alina. Mai târziu a obţinut şi o diplomă în aşa ceva şi până la urmă  i s-au dat şi nişte copii adevăraţi. A devenit învăţătoare, o meserie pe care a iubit-o. Dar pentru că aspira la mai mult, a urmat actoria. În prezent, este actriţă „free-lancer”. Rolul care îi vine cel mai bine este Veta din „O noapte furtunoasă”. Dar nu se dă în lături nici când vine vorba să joace în roluri de travesti: l-a jucat pe Prinţul Tartaglia din „Dragostea celor trei portocale”, o poveste medievală. Poveşti ştie să spună şi prin cântece. Una dintre ele este cea a unui băiat şi o fată, în care cei doi au un schimb memorabil de replici: băiatul îi promite fetei tot felul de lucruri, că îi va dărui o rochie verde, că o va face regină, pentru a o cuceri, dar ea cedează numai când „peţitorul” îi promite inima lui.        

Întrebări şi răspunsuri

De ce muzică irlandeză?

Sunt pasionată de muzică, de jazz în mod special. Dar muzica irlandeză este una deosebită. Exprimă veselie, bucuria de a trăi, aduce ceva din spiritul irlandezilor care se bucură de viaţă. Sunt nişte ritmuri deosebite, care mă fascinează.
Care este idealul de frumuseţe pentru femeia medievală?
Blândeţea, sensibilitatea, dar şi curajul. Trebuie să aibă o inimă puternică şi un aspect firav. Dar ce m-aş vedea eu în Evul Mediu? O domniţă cât se poate de normală... 

Ce-i place

Iubeşte natura şi călătoriile. Nu poate să stea prea mult într-un loc. Îi plac schimbările, provocările, îi place să cunoască oameni noi. Îi place Bistriţa pentru că este un oraş medieval. Este un loc îm care se întoarce întotdeauna cu plăcere şi unde îşi regăseşte vechii prieteni.

Ce nu-i place?


Detestă ipocrizia şi egoismul. Regretă faptul că oamenii din Bistriţa nu ştiu prea multe despre latura medievală a oraşului, dar, mai ales, că sunt prea influenţabili şi, dacă au o idee, nu o susţin suficient de bine.  
  
Profil personal
NĂSCUTĂ: 21 ianuarie 1977, la Bistriţa
EDUCAŢIE: Universitatea de Artă Teatrală, Târgu Mureş
EXPERIENŢĂ: Actriţă
FAMILIE : Necăsătorită 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite