Oficiali americani, vizită în comunităţile de rromi din Baia Mare. „Marele zid ţigănesc” şi blocurile Cuprom, printre obiectivele vizitate
0Debra Hevia, consilierul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România a fost preţ de câteva ore în Baia Mare. Oficialul american a vizitat comunităţile de rromi din Baia Mare, oficialii Primăriei Baia Mare arătându-i oficialului american proiectele legate de integrarea socială a acestor oameni.
Trebuie spus că oficialul american, însoţit de către primarul de Baia Mare, au făcut o vizită la blocurile sociale de pe strada Horea, cu celebrul zid pictat de tineri artişti, dar şi la blocurile sociale de la Cuprom. De pe agenda oficialului american nu a lipsit vizita la Centrul Romanii, unde municipalitatea a creat condiţii europene pentru rromii din zonă şi unde copiii au acces la educaţie.
"Am purtat un dialog foarte pozitiv şi constructiv cu privire la dezvoltarea economică, la dezvoltarea socială, la modul în care abordăm educaţia, integrarea socială, platforma economică pentru a aduce înapoi tineri sau mai puţin tineri care lucrează în străinătate. Am avut discuţii despre modul în care comunitatea participă la tot ceea ce înseamnă dezvoltare a oraşului, modul în care interacţionează autoritatea locală cu comunitatea.
Cred că este foarte util acest lucru pentru a fi cunoscuţi şi prin prisma a ceea ce facem pozitiv, cu oportunităţile pe care le avem, cu vulnerabilităţile noastre şi pentru a avea un cuvânt, un exemplu, o poziţie a celor care, atât în domeniul democraţiei cât şi în domeniul implicării civice, sunt mult mai evoluaţi ca şi noi. Cred că SUA este un exemplu din acest punct de vedere. Comunitatea americană este un foarte bun exemplu din perspectiva implicării sociale, civice", a explicat primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Acesta a mai adăugat că va solicita oficialilor americani oferirea unui model "dintr-un oraş american din care să ne putem inspira, să putem să ne extragem idei şi soluţii".
"O altă chestiune importantă a discuţiei noastre a fost legată de dezvoltarea economică coroborată cu educaţia profesională şi dezvoltarea economică in perspectiva parcului industrial, cel mai mare parc industrial din Europa de Est.
Şi aici nu vorbesc doar de regiunea Nord-Vest a României, ci de intersecţia a trei state importante: Ungaria, România şi Ucraina. Mai ales in aceasta perspectivă în care Ucraina este puternic vulnerabilizată de către statul rus, respectiv de către cei care generează acolo conflictul armat. Cred că noi, cel puţin pe partea de legătură economică şi zona de tranzit, putem să fim un anumit sprijin în a genera echilibru", a adăugat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.
Citeste si: A scăpat miraculos cu viaţă, după o cădere de la 7 metri. Bărbatul lucra la izolarea exterioară a unui bloc
Şeful Comandamentului NATO pentru operaţii speciale, în România