Un nou caz de incompatibilitate, în Maramureş. Consilier local şi consilier în cabinetul primarului în acelaşi timp
0Lista aleşilor care se află în stare de incompatibilitate s-a lărgit cu un nou caz sesizat de către Agenţia Naţională de Integritate. Astfel, ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul consilierului local Ilban Carmen, din cadrul Consiliului Local al Oraşului Dragomireşti, care deţine şi funcţia de consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului.
Aceasta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 02 noiembrie 2012. Astfel, Ilban Carmen nu a respectat dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de consilier local este incompatibilă cu [...] calitatea de [...] angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local”. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se arată în comunicatul emis de ANI.
Carmen Ilban „a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”. „Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“, se mai arată în comunicat.
Consilierul local Radu Micle a fost declarat incompatibil
Primarul comunei Repedea a fost declarat incompatibil de ANI