Bătrâna de 97 de ani care a reuşit să împace două religii. Secretul talismanului primit de la ortodocşi şi acceptat de catolici
0
Este de etnie maghiară, de religie romano-catolică, dar a lucrat voluntar la Mănăstirea Rohia, la bucătărie, vreme de aproape 30 de ani. Nu permanent, dar ori de câte ori era nevoie de o mână de ajutor. A botezat 54 de copii, indiferent de etnie, şi poartă la gât un rozariu primit de la stareţul mănăstirii unde a lucrat ca voluntar. Este povestea unei bătrâne de 97 de ani din Groşii Ţibleşlui, Roza-neni, aşa cum o cunosc sătenii pe Rozalia Bokos.
Oamenii din sat îi ştiu povestea impresionantă. Într-un secol în care religia este unul din motivele marilor războaie, Rozalia a împăcat două religii fără a crea animozităţi. Credinţa ei în Dumnezeu nu are legătură cu denumirea cultului religios, a mizat întotdeauna pe toleranţă şi îngăduinţă, pe înţelegere, ea însăşi fiind îngoduitoare şi mereu pregătită să ajute pe oricine. Nu a renuţat niciodată la cultul ei, dar nu s-a dat înapoi de la a întinde o mână de ajutor, la nevoie, celor de alt cult.
Astfel, vreme de aproape 30 de ani, de câte ori era nevoie, mergea la Mănăstira Rohia, unde ajuta la bucătărie. A ajuns acolo la chemarea unei prietene din sat. „Am avut o prietenă în capătul satului, «Mariuca de la pod», aşa-i zicea. Eu lucram la cooperativă (la magazinul din sat, n.r.). «Roza, nu vrei să vii tu cu mine la Rohia? Să vezi cât de frumos se roagă», mi-a zis ea într-o zi”, relatează acum bătrâna. Nu a acceptat din prima din motive plauzibile: era angajată, a lucrat 26 de ani în comerţ, respectiv la magazinul din sat şi nici nu avea vreun motiv să meargă la o altă biserică. Totuşi, până la urmă a acceptat.
„Nu aveam timp, aveam şi servici, zî la zî meream, 26 de ani. Daʼ tăt m-am dus într-o noapte, ne-am rugat, o fo’ tare bine. Apoi o zis «nu vii tu sa faci mâncare?» N-am fo’ io bucătăreasă, s[ zâc am fo’ învăţată să fac de tăte. Daʼ m-am dus, la Sfântă Mărie, în zua întâie făceam de post. Mazăre, fasole, câte 24 de căldări de fasole. A doua zi făceam, chiar şi din 47 de oi, odată, mâncare. Guiaş cu cartofi. Şi-o fo’ tare mulţămită lumea, şi azi vin femei de la Rohia şi zic: vai, Roza-neni, nu şti nime’ face mâncare ca dumneta”, mai povesteşte bătrâna.
Voluntariatul ei la mănăstire a fost remarcat şi de stareţul de la acea vreme, care a chemat-o, într-o zi, la el şi a întrebat-o de ce nu vrea să ia bani pentru munca depusă. Răspunsul ei a fost că acesta este modul e de a face pomană. Nu a fost nicodată bogată, nu a avut niciodată prea mult din ce să împartă, dar a găsit această modalitate de a-şi împăca sufletul că a făcut pomană. Atunci, povesteşte nonagenara, stareţul şi-a sos de la gât o cruce, pe care i-a oferit-o ei. „N-am luat bani. Plata mi-i asta”, spune ea, arătând rozariul cu crucea pe care o poartă acum permanent la gât. „Oamenii din sat o dat cartofi şi oi şi ce-o avut, de pomană, apoi şi io pot să fac pomană să muncesc două-tri zile. N-am luat nici cinci bani”, spune ea.
Rozariul cu cruce, talismanul ei norocos
Despre rozariul cu crucea pe care o poartă la gât are o poveste impresionantă. După ce i s-a rupt şiragul şi s-au împrăştiat mărgelele, a considerat ca un semn rău, aşa că a început să-şi pună întrebări dacă să-l mai poarte sau nu. „Mi l-o dat şi mi l-o pus în grumaz şi o zâs să-l port cât trăiesc, ba şi când oi muri, să mi-l pună cu mine. Da’ mi s-o rupt şi s-o împrăştiat margelele. Într-o zi, mă trezesc că le vad pă jos, strâng io margelele, da’ nu-s tăte. Să-l mai port sau nu?”, se întreba atunci Roza-neni. Aşa că, pentru liniştea sufletului ei, s-a dus la preotul ei şi i-a cerut sfatul, aprobarea pentru a mai purta rozariul primit de la stareţul de rit ortodox al Mănăstirii Rohia.
„Să le port sau să le ţâp (arunc, n.r.), l-am întrebat, după ce i-am spus de unde le am şi că am lucrat pentru mănăstire. Daʼ ştia el că am făcut acolo mâncare şi o zis «Ba, să le porţi, să nu le ţâpi din grumaz!», relatează bătrâna. Şi nu le-a mai dat jos din gât. Ba, chiar s-a întâmplat că, făcând baie, să le dea jos şi să le uite pe masă, însă, povesteşte ea, a fost „atenţionată” în vis că trebuie să le recupereze. „Am visat noaptea să merg să iau crucea înapoi! Îi voia Tatălui, ce să fac?”, spune bătrâna.
Bucatele făcute de ea erau recunoscute în sat, iar localnicii care mai ţin minte pâine de mălai pe care o făcea îşi spun şi acum că nu se mai face ca pe vremuri.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
