Baia Mare îşi sărbătoreşte cei 685 de ani de atestare documentară în cadrul Toamnei Băimărene
0Finalul de lună septembrie va aduce cu ea o serie de manifestări dedicate împlinirii a 685 de ani de atestare docuemntară a Băii Mari. Toate evenimentele vor fi organizate în centrul vechi al municipiului, unde vor avea loc diferite manifestări în organizarea celor de la Teatrul Municipal.
“Suntem în procedura de achiziţie de servicii scenotehnice, respectiv servicii muzicale artistice. Am propus Consiliului Local să dăm atribuţii şi buget Teatrului Municipal să organizeze în zona centrului vechi ei manifestările sub egida Baia Mare – 685.
Pentru că anul acesta se împlinesc 685 de ani de atestare documentară a municipiului Baia Mare şi vreau să integrăm în Toamna Băimăreană acest eveniment.
Din acest motiv am propus extragerea din bugetul de evenimente al Băii Mari a unei sume pe care să o alocăm Teatrului pentru tot ceea ce înseamnă evenimentele din centrul istoric.
Muzică simfonică, populară, muzică veche sau folk. În rest, noi, municipiul, ne vom ocupa de Bulevardul Unirii, cu Sărbătoarea Castanelor”, a declarat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.